Îmi simt ochii de parcă aş fi sudat şi m-aş fi uitat direct în sudură fără mască, acea senzaţie de nisip în ochi. Toată ziua stau cu ei în calculator. Acasă citesc sau scriu, la servici lucrez, ca orice om. Dar orele se adună. Sunt prea multe. Şi prea puţin somn. Ascult Passenger, When We Were Young (Când eram tineri). Mă duc la oglindă. Mă uit ochi în ochi. Eu la mine. Ochii sunt cam roşii. Sting lumina. Mă pun în pat şi mă acopăr cu plapuma. Închid ochii şi-i acopăr şi pe ei. Să fie întuneric total. Strâng din … Continuă să citești Codrin şi Codrinel

Bunica mă mai lăsa şi pe mine uneori să aleg orezul de neghină. Îmi plăcea. Cred totuşi că mă plictiseam repede. Pe vremea aia, dintr-un kilogram de orez, cred că se alegea neghină aproape cât încape într-un pumnişor de copil. Acum nu mai e aşa. Acum tot orezul este gata ales, nu mai avem posibilitatea să ne distrăm cu alesul lui. Şi totuşi… Oare de ce unii dintre noi ne aducem aminte numai de neghina din orez? În loc să ne aducem aminte de pilaful sau orezul cu lapte, alb ca varul, pufos şi bun la gust care a rezultat … Continuă să citești Alegerea orezului de neghină

Unele lucruri mă încurajează. Unele lucruri mă descurajează să mai scriu. Unele persoane mă încurajează. Altele mă descurajează. Şi-atunci stau şi mă întreb: să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…? Nu, nimeni nu mi-a zis direct în faţă să nu mai scriu. Dar parcă simt ceva. Că ceea ce scriu nu e întotdeauna bine. Aşa am fost eu mereu, un suspicios, un om care întoarce pe toate feţele orice. Dar cu suspiciunile mele n-am dat greş de multe ori. Am dat însă de multe ori greş când am spus sau scris ceva. Am ştiut că scrisul într-un … Continuă să citești Să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…

În anul 2000, din aprilie până la sfârşitul lui decembrie, am lucrat în Azerbaidjan. Ai mei au venit acolo pentru patru săptămâni să-şi petreacă concediul alături de mine. „Duminică, 16 iulie 2000. Ora 7.56. Au sosit iubiţii mei. Nu voi uita niciodată cum Ionuţ, după ce m-a văzut de dincolo de o uşă glisantă, a fugit spre mine (Iza nu terminase cu vama) şi m-a luat de gât şi s-a strâns de mine. Eu l-am ridicat şi am stat aşa strânşi câteva minute. Of ce a crescut. În 3 luni şi jumătate se simte diferenţa. Visasem acum o zi două, … Continuă să citești O îmbrăţişare de neuitat

„A-ţi aduce aminte este frumos. Dar a trăi numai din amintiri este dureros.” Guillermo Villas, un jucător de tenis din generaţia lui Ilie Năstase. Cred că Guillermo, cu 6 ani mai tânăr decât Ilie, era încă jucător activ atunci când am citit acest citat într-un ziar „Sportul” şi l-am decupat. Mi-a plăcut mult. Nu l-am uitat niciodată. Ştiu că suntem unii cărora nu ne plac amintirile. Sunt unele lucruri din trecut care şi-au pus o amprentă atât de negativă şi ne-au făcut atât de mult să suferim încât spunem uneori: „Nici nu vreau să-mi amintesc de asta”. E normal să nu vrem … Continuă să citești Copiii nu uită