După ABC-ul unei vieți, un „roman cu puternică tentă autobiografică”, scriitoarea Smaranda Kafka ne delectează cu Alb și negru, la voia destinului, „un mănunchi de povestiri” despre timpuri mai vechi și mai noi, despre locuri îndepărtate de pe Pământ, despre oameni, obiceiuri și tradiții variate. De la sate maramureșene la drumuri prin Australia, de la sărbători din sate arădene la obiceiuri aborigene din singura țară din lume care ocupă un întreg continent, de la întâmplări hazlii la povești mai triste, Smaranda Kafka ne invită într-o călătorie fascinantă.
Toate povestirile din această carte îmi plac, dar voi scrie doar despre trei dintre ele.
Prima, „Întrebări și răspunsuri”, este cea care pe mine m-a impresionat cel mai mult, poate și pentru că am putut rezona foarte ușor cu unul dintre personaje. Într-un sat din câmpia Aradului, în iarna anului 1923, se naște Elena. Era timpul colindelor din timpul sărbătorilor de Crăciun, care sunt descrise atât de frumos de scriitoarea Smaranda Kafka. Citind, nu numai că-ți faci poftă de cozonac și alte bunătăți românești, dar te cuprinde și un dor nespus de vremurile în care petreceai sărbătorile alături de cei dragi. Pe de altă parte, cei care au plecat de pe meleagurile natale, vor putea înțelege foarte bine povestea Elenei și a fiicei sale plecate la „capătul lumii”. Întâmplările hazlii – printre care descrierea unei mici greșeli care a fost perpetuată timp de 70 de ani în toate actele Elenei, inclusiv în pașaport, sau întâmplarea dintr-un avion în care însoțitoarea de bord nu înțelegea doleanțele Elenei și, în consecință, îi aducea numai și numai suc de mere –, vă vor pune zâmbetul pe buze.
În povestirea „Printre flori și mărăcini”, Smaranda Kafka ne spune atât de profund: „Plecând la drum și neștiind în ce direcție să o iei, este mult mai greu decât drumul în sine. Este o luptă permanentă între percepție și realitate. Între inimă și minte. Între putere și slăbiciune. Între umbră și lumină. Treci de zeci de ori prin purgatoriu și înapoi. Și când jos fiind, te uiți la tine însăți, ajungi să înțelegi că nu ești singură. Că ești una cu tot ce te înconjoară. Că prezentul îmbrățișează trecutul și sărută viitorul deodată, în aceeași clipă. Înțelegi că trebuie să trăiești în lumină. Îți înțelegi menirea în viață.”
Neli, mama unui băiat care nu mai trecuse pe acasă de vreo două săptămâni, era fericită. Pregătise ceva de-ale gurii pentru el, încă de cu seară, și pornise la drum de la Lithgow spre Sydney, unde urma să-și viziteze copilul. Îi era foarte dor de el, chiar dacă nu trecuse prea mult timp de când se văzuseră. Dar ea este mamă și numai mamele știu ce este în sufletul lor atunci când copiii sunt departe de ele.
Un drum de vreo două ore parcurs cu mașina, singură, este un bun prilej pentru gânduri, reflecții și aduceri aminte. Este exact ceea ce Neli ne povestește: de la întâmplarea care i-a adus în familie primul ei cățel, până la descrierea peisajului și a micilor așezări presărate de-a lungul drumului; de la amintirile primelor clipe petrecute în noua ei țară, provocările primului ei loc de muncă și mândria de a fi lucrat ca voluntar în timpul Jocurilor Olimpice de la Sydney, până la adevărate lecții de istorie despre locurile prin care trece; de la capacitatea de a se adapta pe care a trebuit s-o aibă atunci când a ajuns în Lithgow, până la povești despre canguri și eucalipți și multe, multe altele. Citești și te gândești ce frumos ar fi să ajungi și tu pe-acolo, să vezi cu ochii tăi acele locuri, nu numai atât de îndepărtate, dar și atât de diferite de cele în care te-ai născut și trăit.
„Pita cu unsoare” este atât o povestire hazlie cât și sentimentală. Patru prieteni pornesc cu un „Duster” de la Timișoara cu destinația Băile Borșa din Maramureș, „cuibărit între Munții Rodnei și Munții Maramureșului”. Ajunși în județul din nordul țării, acolo unde se agață harta în cui, tuturor, cu excepția Silvanei, le place ceea ce văd: sate maramureșene schimbate, pline de șantiere de construcții, case noi, frumoase, cu influențe franțuzești sau nemțești. Este și normal, pentru că tot mai mulți dintre tinerii satului românesc muncesc peste hotare, de unde se întorc acasă în concediu, mai ales în lunile de vară, unde ori fac nunți, ori se distrează, ori supraveghează construcțiile caselor unde, la un moment dat, se vor așeza definitiv. Silvana este însă îmbufnată și supărată pentru că satul maramureșean nu mai este așa cum și-l amintea ea din copilărie.
La un moment dat li se face foame. Se opresc să mănânce la o pensiune, Pescăria lui Nicolae, dar după ce li se dă meniul, plin cu bucate alese și felurite, li se spune că nu pot să mănânce decât ciorbă de burtă, friptură, cartofi pai, salată de varză și pâine caldă, abia scoasă din cuptor. Și cam atât, altceva nu au în bucătărie, chiar dacă este scris în meniu. Asta pentru că, în această perioadă a anului, nu sunt prea mulți clienți, majoritatea băștinașilor fiind ocupați cu nunțile. Cei patru prieteni acceptă, bineînțeles, acest meniu și nu le va părea rău.
Odată ajunși la destinație, se cazează tot la o pensiune. În sejurul lor, printre altele, vor vizita Cascada Cailor – a cărei legendă o află de la gazde – și vor avea parte de o experiență hazlie la telescaune, unde personajul principal este tot Silvana cea îmbufnată.
Talentul de narator și umorul fin al scriitoarei Smaranda Kafka sunt prezente în toate povestirile din Alb și negru, la voia destinului. Cărțile autoarei sunt adevărate pansamente pentru suflet. Eu abia aștept să citesc și viitoarele cărți cu care sunt sigur că ne va ferici.
Despre ABC-ul unei vieți, romanul de debut al scriitoarei Smaranda Kafka, am scris câteva cuvinte aici:
Romanele scriitoarei Smaranda Kafka, ABC-ul unei vieți și Alb și negru, la voia destinului, se pot achiziționa de la Librăria Coresi și Librăria Constelații și le recomand cu drag:
Codrin Paşca | Miscellaneous 