Un om norocos

Am început să am dureri de spate de pe la 16 ani. Jucam fotbal şi uneori rămâneam înţepenit aplecat spre stânga. Apoi după o zi-două reuşeam să trec de punctul dureros şi să mă aplec spre dreapta. Apoi în câteva zile îmi trecea de tot.

Dar episoadele s-au repetat tot mai des. La 35 de ani nu am mai putut rezista. Nu puteam sta pe scaun, nu-mi mai găseam o poziţie în care să nu am dureri. Mâncam pe burtă, cu mâncarea pusă pe o tavă în faţa patului, pe jos.

În martie 1998 aveam 96 de kilograme. Am luat nişte medicamente puternice, sperând că voi scăpa de operaţie. În afară de faptul că am reţinut apa şi am ajuns la 101 kilograme, nu m-au ajutat. La un moment dat unul din picioare a început să-mi paralizeze puţin. Atunci am decis că trebuie să risc, sau de fapt să nu mai risc şi să mă operez. În 27 martie 1998 am fost operat.

Îmi aduc aminte cum mi s-a stins totul după ce mi-au introdus un ser în vene. Apoi ştiu că imediat ce m-am trezit mişcam încontinuu labele picioarelor ca să mă conving că nu sunt paralizat. Teama era că la o astfel de operaţie se pot reteza anumiţi nervi.

Am avut o tumoare, se pare, din naştere. Benignă? Malignă? Nu mi s-a spus, aşa era atunci, pacientul afla ultimul, sau nu afla niciodată. Nu ştiu cum e acum. Am aflat totuşi după două săptămâni de la operaţie că a fost benignă. Totul s-a terminat cu bine. Acum mai simt dureri uneori, ca azi de exemplu. De fapt am trăit cam toată viaţa perioade cu dureri, dar nu insuportabile. De multe ori nu simt nimic, mă simt ca la 5-10 ani.

Mi s-a spus atunci că pentru coloană ar fi bine să fiu mai uşor, să slăbesc. Am citit câteva cărţi. In acel an 1998, erau puţine cărţi despre subiecte precum vegetarianismul sau despre diete. Dar erau totuşi câteva.

Pe mine m-au influenţat două cărţi la vremea respectivă. Prima, „Salvată de medicina naturistă”, o carte scrisă de Rika Zaraï, o cântăreaţa din anii ´60, care a cântat şi la noi în ţară. Rika a avut un accident de maşină în 1969 după care a stat 6 zile în comă. I s-a spus că nu va mai putea merge niciodată. Dar s-a vindecat. În această carte a descris recuperarea ei folosind printre altele şi o alimentaţie de post, vegană. A doua, cartea lui Demis Roussos în care descrie cum a slăbit 50 de kilograme în 10 luni urmând un regim disociat. O experienţă extremă. Din păcate, şi el a avut o problemă cu greutatea toată viaţa.

La mai puţin de o lună după operaţie, pe 23 aprilie 1998, am început regimul disociat. În acea zi mi-am propus simplu: să mănânc doar un fruct şi doar atunci când mi-e chiar foame. Am mâncat un grapefruit, cred că o banană şi mai multe portocale. Am fost fericit că am reuşit să fac aşa un post de o zi. Rezultatul s-a văzut pe cântar şi asta m-a încurajat.

La un an de la operaţie, când am fost la control, doctorul nu m-a recunoscut. Aveam 60 de kilograme. Lumea credea că sunt pe ultima sută de metri. Dar, nu, eu mă simţeam foarte bine. Nu muream de foame. Mâncam însă doar atât cât îmi trebuia. A fost cam mult cât am slăbit, recunosc. N-am stat mult la acea greutate. Cel mai bine m-am simţit undeva între 65 şi 70 de kilograme. În vara anului trecut, 2016, 75 este greutatea la care am reuşit să mă menţin câteva luni şi m-am simţit foarte bine. Măsurile la pantaloni sunt mai mici. A trebuit să-mi cumpăr alţii. Am trei seturi de mărimi, dintre care două seturi nu le mai port pentru că sunt prea mari. E plăcut să treci la măsuri mai mici.

Pe 30 august 1998 am mâncat ultima oară carne. De atunci sunt vegetarian, dar mă gândesc de multe ori să mănânc puţină carne. Numai că… eu am fost omul extremelor: totul sau nimic. Ori post total, ori mâncat cu carul. Poate de aceea nu vreau să încep să mănânc carne. Poate de aceea nu-mi place să spun: nimic sau totul despre un om, cum că nu a făcut nimic, sau a făcut totul. Lucrurile nu sunt niciodată doar albe sau negre, întotdeauna există o nuanţă de gri, e drept uneori mai spre alb, alteori mai spre negru.

Am scris toate acestea nu ca să mă plâng. Din contră. Sunt un om norocos. Alţii, mulţi alţii, nu au avut din păcate norocul meu. Tatăl meu a murit la 50 de ani de o boală de ficat. Oameni dragi au trecut prin experienţe care nu le doresc nimănui. E groaznic numai când te gândeşti, cu atât mai mult să şi treci prin aşa ceva.

Acum, de aici, le transmit un gând bun tuturor celor care au trecut prin clipe grele. Le doresc sănătate, putere, ambiţie şi mult, mult optimism.

codrin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s