Învățămintele unui om al străzii, de ziua îndrăgostiților nord americani

Acum două zile, m-am plimbat o tură mare prin oraș. Mi s-a făcut frig, așa că, la un moment dat, m-am aciuat într-un mare centru comercial ca să-mi dezmorțesc oasele, care, chiar dacă sunt ascunse în straturi tot mai groase de grăsime, îmi înghețaseră. Chiar la intrare, în holul mare al centrului, l-am văzut rezemat de perete. A ridicat capul spre mine și m-a privit în ochi pentru o fracțiune de secundă. Nu a scos nici un cuvânt. Am trecut de el, dar, după vreo zece pași și câteva secunde în care am procesat în mintea mea privirea acelui om, … Continuă să citești Învățămintele unui om al străzii, de ziua îndrăgostiților nord americani

Delegaţia

Acest text (prea lung) trebuia să apară pe întâi aprilie, dar poate va ţine loc vreunui moment (cam slab și tras de păr) din programul din seara de Revelion. La Mulţi Ani tuturor! Am fost întrebat de ce nu mai scriu. Păi, am scris. Dar n‑am publicat. De ce? Pentru că nu am avut acces la internet. Poate că nu mă credeți, dar chiar așa s‑a întâmplat. Iată care a fost situația: Acum trei ani lucram la o firmă mixtă româno‑daneză cu sediul în Groenlanda. La un moment dat, s‑a transmis o circulară către toți angajații firmei, în care se … Continuă să citești Delegaţia

Râsul și scrisul

Pe vremuri râdeam din orice și cu orice ocazie și din această cauză eram agasant, nesuferit, enervant chiar, caracteristici pe care mi le-am păstrat peste ani, pot zice unii. De nesuferit ce eram, o dată era să mă bată chiar unul din cei mai buni prieteni ai mei pentru că nu mă opream din râs. Îl înțeleg atât de bine acum. Poate chiar meritam o bătaie. Fratele lui a făcut chiar un experiment într-o zi: și-a ridicat degetul mic de la o mână și mi l-a arătat. Iar eu imediat am râs, după care el i-a spus unui alt băiat … Continuă să citești Râsul și scrisul

Bula de sticlă

Tuturor celor puternici, celor care au trecut și continuă să treacă peste greutăți, celor care au puterea să meargă mai departe. Am crezut mereu că îmi place natura, că îmi plac oamenii, că îmi place mediul înconjurător, că îmi place ceea ce e bine și ceea ce e frumos. Cu cel puțin una dintre plăcerile mele m-am înșelat. Și am fost lovit. Și m-a durut tare de tot. Și am început să strig: “Lăsați-mă-n pace”. Dar n-am fost auzit, deci n-am fost lăsat în pace. Am continuat să fiu lovit. Am vrut să fug. Dar unde? N-am avut unde să … Continuă să citești Bula de sticlă

Lada

Pe când eram mic, chiar foarte mic, am avut un tovarăș de joacă cu care-mi petreceam destul de mult timp în curtea din jurul blocului în care locuiam amândoi. Îl voi numi, la întâmplare, Dorin. Nu e numele lui real. Tatăl lui Dorin era șofer și din cauza asta era plecat de multe ori de acasă. Când se întorcea, aducea de multe ori lăzi; lăzi foarte mici sau uneori mai mari, umplute cu ceva, nu contează ce. Uneori erau mai multe și trebuia chiar ca toată familia să-l ajute la cărat. Pe lângă lăzile aduse de tatăl lui Dorin din … Continuă să citești Lada

Te iubesc

Eu te plac Și te-ndrăgesc Și te iubesc Așa cum ești. Pișpirică, frumușică, urâțică, Toate la un loc într-o mititică. Suflet mare însă ai Și la alții vrei să dai Bunătate, dragoste, de toate Multă, multă, cât se poate. Dar pe tine unii te-acuză Că ești o rea și o ursuză. Dar toți cei ce-așa grăiesc Sunt prea mici ca să-nțeleagă Că ești o ființă așa de dragă Ce vrea doar bine și iubire Pentru toți cei de lângă tine. Eu, personal, Chiar de sună cam banal Te plac Și te-ndrăgesc Și te iubesc Așa cum ești. Continuă să citești Te iubesc

CD-ul cu aceeaşi melodie

Mi-a dat odată Ionuţ un CD cu muzică de-a lui, săltăreaţă, dar nu numai. Într-o zi, conducând spre o partidă de tenis ce urma s-o joc cu un bielorus, ascultam în maşină acest CD şi m-a atras o melodie anume. Am tot repetat-o până am ajuns la teren. Am simţit că mă stimula și-mi creștea energia. M-am gândit apoi că, data viitoare, în loc să tot apăs pe butoane ca să o repet (aparatul de la maşină e cam vechi şi nu are funcţia de „repetare”), hai să-mi fac un CD cu aceeaşi melodie, una după alta, aşa de vreo … Continuă să citești CD-ul cu aceeaşi melodie

Îmbrăţişări gratuite

Vă mărturisesc că unele articole le scriu şi nu le pun aici. Rămân într-un loc la sfârşitul unui fişier şi se aşază „praful” pe ele. La fel a fost şi cu cele scrise mai jos. Le-am scris acum mai bine de două luni dar parcă nu am avut înclinaţia să le împărtăşesc cu voi. Azi însă am citit articolul împărtăşit de Anca pe pagina ei şi m-am hotărât să pun aici cele ce urmează. Mulţumesc Anca! Îmi place să îmbrăţişez. Ceva se transmite în acel moment între cele două persoane care se îmbrăţişează. Am simţit însă că unii oameni nu … Continuă să citești Îmbrăţişări gratuite

La urgenţă

Din capul locului vreau să precizez că nu laud, nu critic, doar constat. Îmi scriu doar păţaniile, gândurile şi uneori părerile. Reale, aşa cum le simt eu. Când fabulez sau îmi imaginez, atunci precizez acest lucru. Dar acum, azi, repet, nu critic, nu laud, ci doar scriu ce am trăit. Nu-mi place să generalizez. Îi las pe alţii să o facă. Cei ce generalizează şi folosesc cuvinte ca toţi, toate, nimic, nimeni, se pare că au multe informaţii şi deci pot să generalizeze. Eu nu am. Eu scriu doar ce simt pe pielea mea, unul din milioanele de oameni. Sunt … Continuă să citești La urgenţă

69 de kilometri de mers pe jos

Sâmbăta trecută am făcut ceva exagerat. Se anunţase o zi frumoasă ce prevestea primăvara. Eu am uneori probleme cu astenia de primăvară. E ceva interior ce mă împinge afară din casă şi-mi vine să zbor. Acum, să mă plimb, că aripi nu mai am. Am pornit la ora 8.15 de acasă. Era încă destul de frig, vreo minus 5 grade. Mi-am pus căciulă şi mănuşi. Peste vreo oră-două nu am mai avut nevoie de ele. Cred că maxima zilei a fost vreo 7-8 grade, cu plus. Era aşa de plăcut! Singur, e cam plictisitor. Dar mergând aşa singur ori cânt, … Continuă să citești 69 de kilometri de mers pe jos

Dancer

Vi s-a întâmplat vreodată să mergeţi la cinematograf şi să fiţi singurul spectator? Mie da. Am avut curiozitatea să număr scaunele sălii de cinematograf: 133. Eu eram singurul spectator. E drept, filmul începea sâmbătă la ora 21.35. Am crezut că nu vor proiecta filmul doar pentru mine, dar au făcut-o. După ce s-a terminat, mi-am zis că nu mă mir că lumea nu vrea să dea bani să vadă aşa un film. Dacă sala ar fi fost plină, prin absurd, pentru că nu ar fi ştiut ce film urmează, sunt sigur că 80-90 % din spectatori ar fi plecat după … Continuă să citești Dancer