O tânără, absolventă de universitate, deși are un loc de muncă, nu este apreciată pe măsura valorii ei. La trei ani de la absolvire, realizează că, orice ar face, fiind doar singură, nu poate să primească un împrumut bancar care i-ar facilita achiziționarea măcar a unei garsoniere. Se gândește că are nevoie de un al doilea serviciu.
Ziarele sunt pline de anunțuri despre recrutări de personal pentru vase de croazieră. Își ia inima în dinți, se prezintă la o astfel de agenție și este angajată.
Astfel începe o etapă de câțiva ani buni din viața unei tinere care a lucrat în industria vaselor de croazieră.
Așa cum scriam după ce am citit volumul I, așteptam și alte volume ale cărții. Iată că Ondinele, volumul II, de Laura Albu a apărut și mi-a făcut o mare plăcere să-l citesc. Așa cum m-am așteptat, am devorat și acest roman în câteva ore.
Tânăra Carla își continuă aventura pe vasele de croazieră. După ce se îndrăgostește de un tânăr de pe alte meleaguri, anumite împrejurări o obligă să se despartă de el și să lucreze pe un alt vas. Se reîntâlnesc, dar dragostea sinceră pentru el o pune la grea încercare.
Viața pe vasele de croazieră, ca lucrător, nu este deloc ușoară. Angajații sunt din zeci de țări, din toate părțile lumii, fiind astfel extrem de deosebiți unii față de alții. Este un microunivers, destul de mare, în care întâlnim multă răutate, luptă pentru un loc mai bun, dar și multă bunătate. Prieteniile înfiripate acolo dăinuie deseori o viață întreagă. Iar lecțiile învățate în câțiva ani de muncă pe asemenea vase sunt lecțiile vieții pe care poate nu le-ai fi învățat niciodată dacă nu te-ai fi încumetat să pornești într-o astfel de aventură.
În ambele volume, scriitoarea Laura Albu ne delectează și cu note de călătorie din cele mai exotice locuri de pe Pământ. Deși, atunci când lucrezi pe un astfel de vas, orele de muncă sunt foarte multe iar timpul liber extrem de limitat, cei care doresc devin la rândul lor turiști și au ocazia să viziteze locuri faimoase și foarte frumoase. De la Roma la Barcelona, de la Hawaii la Mexic, micile escapade ne sunt descrise cu un talent deosebit. Iar atunci când personajul principal ajunge să ne descrie mâncărurile românești întâlnite în restaurantul „Transilvania” din Mexic, dorul de țară și de mâncărurile tradiționale te împresoară.
De multe ori, întâmplările descrise ne descrețesc frunțile. Așa sunt, de exemplu, instructajul obligatoriu de la piscină, instructajul cu stingătorul de incendiu, dar și telefonul dat de către Carla mamei ei, tocmai din Honolulu.
Voi încheia repetând convingerea mea că oamenii care lucrează pe vasele de croazieră au o viață extrem de grea. E drept, au și satisfacții, dar depărtarea de cei dragi și dorul de casă nu sunt lucruri ușoare și lucrul pe un vas de croazieră nu este pentru oricine. Acești oameni au o voință de fier și o adaptabilitate la greutățile vieții ieșită din comun. De aceea, din partea mea, au tot respectul și de câte ori voi avea prilejul să fiu servit de un lucrător din industria ospitalității (hoteluri, restaurante și altele), mă voi gândi la Ondinele Laurei Albu.
Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:
Codrin Paşca | Miscellaneous 