Să zâmbeşti

Eu cred că, în anumite perioade din viaţă, unul din cele mai dificile lucruri, pe care trebuie să-l faci uneori, este să zâmbești atunci când sufletul îți plânge. În acelaşi timp, eu cred că să plângi alături de cineva care-și așează capul pe umărul tău ca să-şi destăinuie durerile, chiar dacă, înainte, sufletul tău avea motive să fie fericit, e un lucru mai ușor de făcut. Şi tot eu cred că să plângi împreună cu cineva, atunci când ambele suflete plâng, e cel mai ușor lucru de făcut. Continuă să citești Să zâmbeşti

Oglinda

Mă uitam în oglindă deunăzi. Nu-mi plăcea ce vedeam, așa că mi-am închis ochii și apoi mi-am zis:   Gândurile tale nu vor rezolva nimic, Acțiunile tale, poate… Gândurile tale nu vor răni pe nimeni, Vorbele tale, poate…   Dacă nu-ți spun zilnic că mă gândesc la tine, Nu înseamnă că nu mă gândesc zilnic la tine. Dacă-ți spun că mă gândesc zilnic la tine, Nu înseamnă că de fapt mă gândesc zilnic la tine. Continuă să citești Oglinda

Avicii

A fost un DJ care mi-a marcat o parte din viață. Am ascultat unele dintre melodiile lui una după alta. Îmi dădeau încredere, speranță, mă influențau pozitiv. Uneori mă făceau să mă simt mai tânăr. În unele m-am regăsit, cum ar fi în Wake me up, cea în care personajele principale nu sunt plăcute de cei din jur. Dar care, până la urmă, își găsesc drumul spre un loc mai bun. Spre un loc mai bun, altul, a plecat, prea repede, și Tim Berling, Avicii.   Continuă să citești Avicii

Post

În ceea ce scriu mai jos am fost influențat de un articol din cartea „Despre frumusețea uitată a vieții” de Andrei Pleșu. Articolul se numește „Cinci zile fără televizor” și este despre avantajele petrecerii câtorva zile fără privitul la televizor sau, cu alte cuvinte, „post de televizor” cum l-aș numi eu. Citez concluzia articolului: „Nu cred în utopii. Știu că televizorul nu va dispărea niciodată dintre noi. Că eu însumi îi voi rămâne, până la un punct, prizonier. Propun doar mici cure de dezintoxicare”. Când spunem că „ținem post”, cred eu, majoritatea ne gândim la mâncare, adică faptul că mâncăm de … Continuă să citești Post

O carte

Părerea mea e că în orice facem în viață și, implicit, în orice scriem, suntem măcar puțin influențați de exterior, de ceea ce am trăit înainte, de ceea ce am văzut, simțit și/sau citit. Eu cel puțin așa sunt. Nu cred că asta înseamnă că plagiem. Dar așa cum, „am citit undeva” (un tic verbal și scris ce-l tot folosesc deși nu e prea corect să nu precizez sursa), se pare că nu putem trăi fără măcar puțin zgomot de fond în jurul nostru (chiar și când dormim trebuie să auzim măcar un minimum de sunete, altfel cică mintea ne-ar … Continuă să citești O carte

Despre ceea ce citesc sau văd în ultimul timp

Nu ştiu dacă ceva s-a schimbat în ultimul timp, să zicem săptămâni, luni sau poate ani. Nu ştiu dacă nu eu sunt de fapt de vină că văd cu alţi ochi ceea ce citesc, dar mi se pare că în ultimul timp este tot mai multă diferenţă de opinie, tot mai multă ceartă, tot mai multe cuvinte grele şi urâte aruncate către alte persoane sau entităţi. Mă doare acest lucru. Ştiu că nu e sănătos să fim chiar cu toţii de acord cu un anumit lucru sau idee sau ce o fi. Altfel unde am ajunge? Ştiu că diversitatea de … Continuă să citești Despre ceea ce citesc sau văd în ultimul timp

Egoismul singuraticului de pe o insulă

Am făcut de multe ori acest exerciţiu mintal: cum că aş fi singur pe o insulă, sau singur cu încă doar un singur om pe o insulă, sau cu un grup de oameni pe o insulă, neavând nici o speranţă de a scăpa de acolo. O insulă suficient de mare şi cu resurse suficiente ca să mă ţină în viaţă, cu condiţia să cultiv eu pământul, să vânez animale dacă vreau, să mă întreţin singur. E un exerciţiu bun atunci când suntem nemulţumiţi de ceva, când ne supără ceva. Ceva care se dovedeşte a fi nesemnificativ până la urmă. Ceva … Continuă să citești Egoismul singuraticului de pe o insulă

Codrin şi Codrinel

Îmi simt ochii de parcă aş fi sudat şi m-aş fi uitat direct în sudură fără mască, acea senzaţie de nisip în ochi. Toată ziua stau cu ei în calculator. Acasă citesc sau scriu, la servici lucrez, ca orice om. Dar orele se adună. Sunt prea multe. Şi prea puţin somn. Ascult Passenger, When We Were Young (Când eram tineri). Mă duc la oglindă. Mă uit ochi în ochi. Eu la mine. Ochii sunt cam roşii. Sting lumina. Mă pun în pat şi mă acopăr cu plapuma. Închid ochii şi-i acopăr şi pe ei. Să fie întuneric total. Strâng din … Continuă să citești Codrin şi Codrinel

Alegerea orezului de neghină

Bunica mă mai lăsa şi pe mine uneori să aleg orezul de neghină. Îmi plăcea. Cred totuşi că mă plictiseam repede. Pe vremea aia, dintr-un kilogram de orez, cred că se alegea neghină aproape cât încape într-un pumnuşor de copil. Acum nu mai e aşa. Acum tot orezul este gata ales, nu mai avem posibilitatea să ne distrăm cu alesul lui. Şi totuşi… Oare de ce unii dintre noi ne aducem aminte numai de neghina din orez? În loc să ne aducem aminte de pilaful sau orezul cu lapte, alb ca varul, pufos şi bun la gust care a rezultat … Continuă să citești Alegerea orezului de neghină

Să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…

Unele lucruri mă încurajează. Unele lucruri mă descurajează să mai scriu. Unele persoane mă încurajează. Altele mă descurajează. Şi-atunci stau şi mă întreb: să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…? Nu, nimeni nu mi-a zis direct în faţă să nu mai scriu. Dar parcă simt ceva. Că ceea ce scriu nu e întotdeauna bine. Aşa am fost eu mereu, un suspicios, un om care întoarce pe toate feţele orice. Dar cu suspiciunile mele n-am dat greş de multe ori. Am dat însă de multe ori greş când am spus sau scris ceva. Am ştiut că scrisul într-un … Continuă să citești Să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…

O îmbrăţişare de neuitat

În anul 2000, din aprilie până la sfârşitul lui decembrie, am lucrat în Azerbaidjan. Ai mei au venit acolo pentru patru săptămâni să-şi petreacă concediul alături de mine. „Duminică, 16 iulie 2000. Ora 7.56. Au sosit iubiţii mei. Nu voi uita niciodată cum Ionuţ, după ce m-a văzut de dincolo de o uşă glisantă, a fugit spre mine (Iza nu terminase cu vama) şi m-a luat de gât şi s-a strâns de mine. Eu l-am ridicat şi am stat aşa strânşi câteva minute. Of ce a crescut. În 3 luni şi jumătate se simte diferenţa. Visasem acum o zi două, … Continuă să citești O îmbrăţişare de neuitat

Copiii nu uită

„A-ţi aduce aminte este frumos. Dar a trăi numai din amintiri este dureros.” Guillermo Villas, un jucător de tenis din generaţia lui Ilie Năstase. Cred că Guillermo, cu 6 ani mai tânăr decât Ilie, era încă jucător activ atunci când am citit acest citat într-un ziar „Sportul” şi l-am decupat. Mi-a plăcut mult. Nu l-am uitat niciodată. Ştiu că suntem unii cărora nu ne plac amintirile. Sunt unele lucruri din trecut care şi-au pus o amprentă atât de negativă şi ne-au făcut atât de mult să suferim încât spunem uneori: „Nici nu vreau să-mi amintesc de asta”. E normal să nu vrem … Continuă să citești Copiii nu uită