Învățămintele unui om al străzii, de ziua îndrăgostiților nord americani

Acum două zile, m-am plimbat o tură mare prin oraș. Mi s-a făcut frig, așa că, la un moment dat, m-am aciuat într-un mare centru comercial ca să-mi dezmorțesc oasele, care, chiar dacă sunt ascunse în straturi tot mai groase de grăsime, îmi înghețaseră.

Chiar la intrare, în holul mare al centrului, l-am văzut rezemat de perete. A ridicat capul spre mine și m-a privit în ochi pentru o fracțiune de secundă. Nu a scos nici un cuvânt. Am trecut de el, dar, după vreo zece pași și câteva secunde în care am procesat în mintea mea privirea acelui om, m-am întors. Arăta jalnic, mai puțin ochii lui care mi-au inspirat o tristețe pe care nu am mai văzut-o în viața mea.

L-am întrebat dacă îi e foame. A dat din cap afirmativ, puțin cam speriat că cineva îi adresează o vorbă. L-am rugat să nu plece pentru că vin înapoi în câteva minute cu ceva de-ale gurii. ”Ai vreo preferință?”, l-am întrebat. A dat din nou din cap, de data asta în semn că nu.

Am revenit cu două porții de mâncare. Pentru el, carne, cartofi, legume și salate. Pentru mine, o mâncare vegetariană. Pentru amândoi, sucuri și dulciuri.

M-am așezat lângă el, rezemându-mă și eu de același perete.

După ce am mâncat, a scos primul cuvânt: ”Mulțumesc”.

Apoi, am reușit să intru în vorbă cu el. Am vorbit despre vreme, despre echipa de hochei a orașului, despre noua echipă de fotbal care a fost cumpărată de un celebru club spaniol, și despre încă vreo două subiecte, până ce mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat:

”De ce ai rămas pe drumuri?”

”Din respect pentru familia mea, nu-ți voi spune decât că s-au făcut niște investiții greșite cu care eu nu am fost de acord: mașini și case”. După câteva minute, fără să-l mai întreb nimic, a continuat:

”A fi sincer, a nu putea minți, este un blestem. Aș fi putut să am amante, să nu fiu credincios unei singure femei. Ar fi trebuit să învăț să mint, să mă pot abține din a spune mereu tot ceea ce cred și simt.

Ascultă-mă, fiule, cei care mint ajung departe și duc o viață fericită. Dacă sunt prinși, în cot îi doare. Dacă nu sunt prinși, tot în cot îi doare pentru că și-au atins țintele.

Eu am fost sincer, n-am putut minți niciodată și uite ce am ajuns: un cerșetor, un om singur, un om al străzii blestemat de ai mei și ocolit de toți cei pe care i-am cunoscut, ajutat sau iubit.

Nu mai plâng de mult timp, lacrimile mi-au secat, dar mă simt de parcă plâng încontinuu. Nu beau, nu fumez, nu mă droghez, dar supărarea, și nu condițiile acestea sălbatice în care trăiesc, mi-a luat corpul în stăpânire. Oare cât voi mai rezista? Și pentru ce? Ce nevoie mai are omenirea de mine?

M-au făcut nebun. Sunt nebun sau, poate, doar mă port ca un nebun. Dar, cred eu, nebunia poate să dispară cu dragoste și înțelegere reciprocă.”

Trist, dar cât adevăr a grăit acest Om.

Un gând despre “Învățămintele unui om al străzii, de ziua îndrăgostiților nord americani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s