Nu ştiu dacă ceva s-a schimbat în ultimul timp, să zicem săptămâni, luni sau poate ani. Nu ştiu dacă nu eu sunt de fapt de vină că văd cu alţi ochi ceea ce citesc, dar mi se pare că în ultimul timp este tot mai multă diferenţă de opinie, tot mai multă ceartă, tot mai multe cuvinte grele şi urâte aruncate către alte persoane sau entităţi.

Mă doare acest lucru. Ştiu că nu e sănătos să fim chiar cu toţii de acord cu un anumit lucru sau idee sau ce o fi. Altfel unde am ajunge? Ştiu că diversitatea de opinie este calea spre progres. Trebuie să avem diferenţe de opinii pentru că suntem cu toţii diferiţi.

Dar totuşi, ceea ce văd mă îngrijorează şi, repet, mă supără până acolo încât mă întreb eu oare de ce mai scriu? Eu nu sunt aliniat cu tendinţa aceasta de a folosi cuvinte urâte şi de multe ori înjositoare sau de a mă certa cu cineva, fie ea persoană sau entitate. Am văzut din ce în ce mai mult comentarii răutăcioase despre intelectul, înfăţişarea, fizionomia sau alte caracteristici ale unor oameni (caracteristici de care nu vorbesc aici pentru că sunt bine cunoscute; sunt caracteristicile din cauza cărora, în general, porneşte cearta sau diferenţa de opinie dintre oameni). De exemplu, treaba cu fizionomia, pe mine mă atinge pentru că eu am fost agresat astfel în copilărie. Mie nu-mi plăcea să mă adresez nimănui cu o poreclă pentru că nu-mi plăceau poreclele, de exemplu „grasul” cu care eu eram apelat. Am încercat mereu să mă adresez cu numele mic, nu cu cel de familie şi nicidecum cu porecle, tocmai pentru că mi se părea ciudat când colegii mă apelau pe numele de familie. Am crezut că oamenii simt asta. Voiam să dau un exemplu, cel personal. Aşa am crezut eu că lucrurile se pot îndrepta. Dar nu am avut prea mult succes. Probabil altfel trebuia să rezolv neplăcerile mele. Trebuia de exemplu să slăbesc pentru ca nimeni să nu mai aibă de ce să-mi spună „grasul”. Ar fi râs lumea de ei, nu de mine, dacă ar mai fi continuat să spună grasul unui om slab. Asta ar fi fost cea mai simplă şi poate sigură apărare din partea mea. Dar sunt aproape sigur că mi s-ar fi găsit o altă poreclă.

Pentru mine este o minune când văd cum două părţi vorbesc despre acelaşi lucru şi totuşi o parte vede ceva alb, iar cealaltă vede ceva negru. Sau o parte vede un cerc, iar cealaltă parte vede un pătrat. Complet diferit. Măcar dacă din cerc ar vedea un oval, sau un ou, sau ceva mai apropiat. Nu, cealaltă parte vede un pătrat. Şi totuşi acest lucru este normal, îmi explic tot eu, pentru că depinde foarte mult din ce perspectivă ne uităm la acel ceva. Iată un exemplu scrijelit de mine pe o hârtie, unde un cilindru este privit din două poziţii diferite:

Deci e corect. Ce nu e corect este că cei doi oameni au căpuşoarele atât de diferite şi că sunt poziţionaţi atât de diferit, perpendicular unul pe altul raportat la ceea ce se uită. Dacă cei doi s-ar apropia puţin, sau dacă, în cazul ideal, s-ar ţine de mână, ar vedea lucrurile mai asemănătoare.

Dar nu totul este geometrie în viaţa asta.

Eu am să continui să vorbesc frumos, aşa sper eu acum, azi, la această oră. De fapt aşa îmi propun să rămân. Am să continui să scriu despre lucrurile mele banale pe care le trăiesc sau la care mă gândesc, complet paralele cu lucrurile importante ale omenirii din aceste zile. Ştiu, cu oameni ca mine nu s-ar fi îndeplinit nimic revoluţionar, nicăieri, niciodată. Aşa că îi apreciez pe toţi cei care nu sunt ca mine şi-şi spun opiniile fără teamă. Dar i-aş ruga din inimă ca măcar să fie politicoşi şi, dacă se poate, cât pot ei de obiectivi.