Speranţa

Noapte. Beznă. Pădure. Frică. Fugi. Nu vezi nimic, dar fugi. Incerci să răzbeşti. Nici măcar lumina lunii nu te poate ajuta să vezi ceva. Nori. Ploaie. Furtună. Beznă. Te impiedici. Cazi. Te răneşti. Dar te ridici. Frică. Urlete de animale nocturne. Vuiet. Vânt. Beznă. Nori. Ploaia se inteţeşte. Fugi. Cazi iarăşi. Te doare rău totul. Nu crezi că mai ai scăpare. Dar te ridici. Şi fugi în continuare. Şchiopătând, dar fugi. Urlii şi tu de durere. Fugi. Beznă. La un moment dat ţi se pare că vezi o lumină. Mică, abia licăreşte printre copacii deşi. Fugi. Şchiopătând, dar fugi. Lumina parcă devine mai puternică. Mintea ţi se luminează. Uiţi de durere. Fugi. Nu mai simţi deloc durerea. Încerci să uiţi de beznă, de durere, de vuiet, de ploaie, de urlete, de tot. Lumina creşte în intensitate. În sfârşit, vietatea din tine, incearcă să se bucure puţin. Visezi la lumina aceea. Visezi că vei da de o căsuţă, părăsită poate, dar în care e lumină, in care sigur e mai cald decât în pădure, în care sigur e mai uscat decât în ploaia rece în care continui să fugi. Fugi cu speranţă. Gâfâi, nu mai ştii dacă de durere sau de bucurie. Dar fugi. Te simţi mai bine pentru că eşti tot mai aproape. Mai e puţin. Vezi căsuţa. Vezi lumina. Visezi şi parcă simţi căldura din interior. Simţi parcă atmosfera plăcută dintr-o căsuţă cu lumină, cu căldură, în care te poţi adăposti. Şi fugi. Şi speri. Şi doreşti. Şi uiţi de tot răul ce a fost şi mai este şi va mai fi, dar pe care parcă nu-l mai simţi. Pentru că speranţa ia locul disperării. Pentru că lumina ia locul întunericului. Pentru că eşti şi tu o vietate ce-şi doreşte binele. Un bine fizic, un bine psihic. Şi lumina e tot mai aproape. Şi fugi. Şi speri. Mai e puţin. Dar la un moment dat un fulger năpraznic trăzneşte în faţa ta. Nuuuuuuuu! Nu se poate! Fulgerul trăsneşte în căsuţa ta, în speranţa ta. Casa ia foc. Arde luminând tot cerul. Speranţa dispare. Şi cazi la pamânt. Te loveşti. Apoi o iei de la capăt.

Noapte. Beznă. Pădure. Frică. Fugi. Nu vezi nimic, dar fugi…

5 gânduri despre “Speranţa

  1. Se aseamănă foarte bine cu lupta mea cu boala. Scleroza multiplă. De 10 ani… Am fugit la fel…prin bezna, urlete, frică…si…cu tot tratamentul…am ajuns aproape de acea lumină…si eram pe punctul de a ma adăposti de manifestările severe ale bolii…dar fulgerul a lovit si in ultima speranța astfel încât încă continuu sa alerg prin bezna si frig si urletele animalelor nocturne care nu sunt altceva decât invaliditatile instalate în acești 10 ani…si continuu sa alerg încă 10 si inca 10…cat va cuteza Domnul…si poate totusi…lumina si căsuța ma vor adăposti…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s