Părerea mea despre… „Iubirea de pe net” de Maria Andreea Arotăriței

Un miniroman, o poveste adevărată, Iubirea de pe net descrie cu acuratețe și cu multe amănunte suferința unei foarte tinere adolescente prinsă într-o relație care, prea devreme, devine toxică. O relație pe care, neștiind ce va urma, și-a dorit-o puternic. Mirajul unei țări europene, dar și problemele de acasă, o determină, după o îndelungată analiză, să călătorească la băiatul întâlnit pe internet, cu care va avea o relație din care se va zbate să iasă. Se va zbate cu partenerul, dar se va zbate mai ales cu ea însăși. Maria Andreea Arotăriței este o scriitoare foarte curajoasă, care merită respectul … Continuă să citești Părerea mea despre… „Iubirea de pe net” de Maria Andreea Arotăriței

Părerea mea despre… „Răzbunarea Darinei” de Raluca Anghel

Răzbunarea Darinei este o continuare a romanului Adevăr sau Provocare. Deși se poate citi ca sine stătător, eu le recomand pe amândouă. Acest al doilea roman din serie este unul dur, șocant, plin de violență, crimă și sadism, dar este și despre o dragoste adevărată care dăinuie peste mulți, mulți ani. Mi-e greu să scriu despre această carte. Mi-a fost greu și s-o citesc. A trebuit să iau pauze pentru ca să-mi limpezesc gândurile, cred că am și visat ciudat în timp ce îl citeam. Cu toate acestea, spun că este un roman care trebuie citit pentru că dovedește încă … Continuă să citești Părerea mea despre… „Răzbunarea Darinei” de Raluca Anghel

Părerea mea despre… „Adevăr sau Provocare” de Raluca Anghel

A fost un maraton pentru mine: o carte de peste 530 de pagini citită într-o singură zi. Dar a meritat. Citind Adevăr sau Provocare te simți bine. Te simți bine pentru că îți creează senzația că ești din nou tânăr, îndrăgostit, în acea perioadă a vieții în care ești însetat să afli totul despre partener, să-i spui totul, să fii cât mai mult timp împreună cu el, să împarți cât mai multe cu el, de la o banală înghețată până la destăinuiri și confidențe. Dar te simți bine și pentru că realizezi că trăiești o viață normală, simplă, ferită de … Continuă să citești Părerea mea despre… „Adevăr sau Provocare” de Raluca Anghel

Părerea mea despre… „Măști”, volumul I, de Marius Alionte

Scriu aceste rânduri marcat, șocat, dezgustat, oripilat de un eveniment tragic (despre care voi scrie la sfârșit câteva rânduri) care a avut loc ieri, aici, chiar în ziua în care am început să citesc această carte. Este foarte ușor să judeci greșit ceva sau pe cineva, să „sari” și să tragi concluzii fără să gândești aprofundat. Mi s-a întâmplat și mie după ce am citit primele pagini ale romanului Măști de Marius Alionte. Văzând că este vorba despre oameni care nu simt niciun fel de emoții, mi-am zis că este un roman din domeniul „fantastic”, despre lucruri ireale, scris de … Continuă să citești Părerea mea despre… „Măști”, volumul I, de Marius Alionte

Părerea mea despre… „Sâmbătă la ora 9” de Lilly Aliens

Povestea din Sâmbătă la ora 9 se poziționează cronologic între Ochelarii de cal și Astăzi, dar este un roman care poate fi citit independent de celelalte, deși eu vă recomand să citiți nu numai cele trei din serie, ci toate cărțile scrise de Lilly Aliens. Poate am greșit că le-am citit în ordinea alfabetică a titlurilor, așa cum le-am aranjat când le-am pus în bibliotecă, și trebuia să le citesc în ordinea apariției. Dar nu contează, mi-au plăcut oricum. Sâmbătă la ora 9 este scris în același stil ca celelalte două romane din serie: o poveste întâmplată cândva în trecut … Continuă să citești Părerea mea despre… „Sâmbătă la ora 9” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „O zi cu mine” de Lilly Aliens

Când iei în mână o nouă carte scrisă de Lilly Aliens, te întrebi dacă oare va conține ceva deosebit față de cele pe care deja le-ai citit. Vă asigur că da. Cărțile sunt toate deosebite, chiar dacă unele teme, generale, apar în mai multe dintre ele. Lilly Aliens are resurse inepuizabile. Poate scrie despre orice când vine vorba despre relațiile interumane și psihologia individuală. O zi cu mine este încă o poveste de dragoste deosebită, interesantă și foarte frumoasă, marca Lilly Aliens, în care, pe lângă acțiunea care te ține cu sufletul la gură, scriitoarea îți facilitează pătrunderea în mințile … Continuă să citești Părerea mea despre… „O zi cu mine” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Ochelarii de cal” de Lilly Aliens

Chiar dacă nu înțelegem în totalitate faptele și gândurile personajelor sau nu suntem întru totul de acord cu judecata lor, Ochelarii de cal este o poveste care merită citită. Pe lângă acțiunea, uneori alambicată, care se petrece într-un anumit mediu social, la un anumit loc de muncă, Ochelarii de cal conține destule pasaje filozofice ce merită atenție. Lilly Aliens ne delectează cu o poveste de dragoste în afara căsniciei personajelor, care-și are farmecul ei. Deși se poate rămâne cu un ușor gust amar din cauza anumitor aspecte ale cărții, eu recomand acest roman de dragoste pentru că, așa cum se … Continuă să citești Părerea mea despre… „Ochelarii de cal” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Jurnalul primelor întâlniri” de Lilly Aliens

Deși este o continuare a romanului Figura de stil, povestea din Jurnalul primelor întâlniri se poate înțelege și fără a citi prima carte. Eu însă vă recomand să le citiți pe amândouă. De fapt vă recomand să citiți toate cărțile scrise de Lilly Aliens. Nu cred că veți regreta. Eu unul sunt foarte bucuros că am descoperit aceste cărți. Lilly Aliens este una din scriitoarele ale căror cărți nu voi ezita să le citesc. Uneori, în anumite momente din viață, nu ne este deloc ușor. Îmi permit să citez din carte: „… am mereu amintiri dureroase și întrebări de tipul: … Continuă să citești Părerea mea despre… „Jurnalul primelor întâlniri” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Gânduri sub cheie” de Lilly Aliens

Gânduri sub cheie este o poveste de dragoste tristă, în percepția mea, despre un mic, ca vârstă, geniu ajuns, la maturitate, un specialist de top în domeniul lui. Băiatul trece prin niște întâmplări groaznice pe care unii dintre noi nici nu ni le-am putea imagina. Printre altele, este o poveste despre imposibilitatea omului de a fi în două locuri în același timp. Cartea mă pune pe gânduri și mă determină să spun că atunci când ne plângem că trebuie să „pierdem” două săptămâni în carantină, timp în care poate nici nu avem vreun simptom, ar trebui să ne mai gândim … Continuă să citești Părerea mea despre… „Gânduri sub cheie” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Figura de stil” de Lilly Aliens

Figura de stil este, cred eu, o poveste despre oameni obișnuiți, oameni din care există mulți pe lumea asta. Povești mai mult sau mai puțin apropiate ca cea din acest roman sunt sigur că au existat,  există și se vor mai petrece în viitor. Întâmplările, intrigile și poveștile de dragoste descrise nu sunt, probabil, unice. Unic este însă talentul scriitoarei Lilly Aliens. Mie mi se pare că are o ușurință extraordinară de a scrie astfel încât să capteze atenția cititorului, să-l țină lipit cu ochii de carte fără s-o poată lăsa din mână până nu ajunge la final. Talentul ei … Continuă să citești Părerea mea despre… „Figura de stil” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Astăzi” de Lilly Aliens

Prima din cele șapte cărți scrise de Lilly Aliens pe care le voi citi în zilele următoare este o poveste de dragoste mai puțin obișnuită, dar nu unică: despre adulter. Chiar dacă mulți nu suntem de acord cu așa ceva, e interesant și poate educativ să intrăm în mintea personajelor romanului Astăzi. Nu sunt eu cel care a spus-o, dar este atât de adevărat: „Nu există carte din care să nu poți învăța ceva bun, ceva frumos, ceva folositor!” (Irina Binder, „Iubirea te învață”, pagina 51). Iar eu aș adăuga că din orice carte poți învăța ce și cum să … Continuă să citești Părerea mea despre… „Astăzi” de Lilly Aliens

Părerea mea despre… „Ondinele”, volumul I, de Laura Albu

Mi-a plăcut mereu să aflu amănunte despre unele meserii și locuri de muncă mai puțin obișnuite. Sunt multe meserii foarte grele pe care nu le-ar putea face oricine. Meserii care cer sacrificii de neimaginat pentru oamenii de rând. Ondinele este o poveste frumoasă și adevărată despre cei care lucrează pe vasele de croazieră. Sunt oameni curajoși, puțin nebuni (în sensul bun al cuvântului), oameni ce au nervi de oțel, sunt luptători, ambițioși, sunt dispuși la sacrificii enorme și au o putere de muncă extraordinară. Citind această carte de Laura Albu pot să spun că mi-am întărit convingerea că acești oameni … Continuă să citești Părerea mea despre… „Ondinele”, volumul I, de Laura Albu