Părerea mea despre… „Sfârșit de martie” de Nicolae Baltă, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

Sfârșit de martie este a doua carte publicată de Nicolae Baltă la Editura Coresi. În afară de aceste două, scriitorul a mai publicat alte cinci, toate aceste șapte cărți văzând lumina tiparului în decursul unui singur an! Felicitări!

Acest roman este primul dintr-o serie de cinci, în care Nicolae Baltă descrie viața unui tânăr cu unele probleme care, până la urmă, par să se amelioreze cu ajutorul psihanalizei, așa cum este minunat descris în al patrulea roman din serie, deja citit de mine, Borderline (vezi Părerea mea despre… „Borderline” de Nicolae Baltă, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)).

Mă fascinează scrierile, mai ales cele reale, despre trăirile oamenilor care au unele probleme de concentrare, au probleme de adaptare la societate, sau, cum se spune de o parte a omenirii, au probleme psihice. Dar oare nu toți le avem în mai mică sau mai mare măsură? Oare nu toți ne confruntăm cu așa ceva măcar pe perioade scurte din viață? Da, sunt oameni care au probleme puțin mai mari, care pot duce la manifestări patologice. Din această categorie se pare că face parte și personajul principal din Sfârșit de martie. Este un mare merit al scriitorului Nicolae Baltă că a descris atât de bine, și în acest roman, viața, trăirile, sentimentele și gândurile acestui personaj.

Sănătatea mentală este foarte importantă. Fără ea nu putem funcționa, nu putem trăi, nu putem iubi. Pe vremuri, bolile „de cap” erau, din păcate, stigmatizate. Nu știu cum este peste tot în lume, dar teama mea este că nici în ziua de azi nu este mult prea bine din acest punct de vedere. Păcat. Oamenii cu astfel de probleme nu au nicio vină. Sunt niște procese neurologice care poate nici nu se știe din ce cauză sunt declanșate. Unele motive sunt bănuite. Am scris ce am crezut eu că a fost declanșatorul din Borderline. Dar sunt mai multe, sunt sigur. În general, unii oameni, care au o anumită putere asupra altora, îți arogă prin aceasta un anumit fel de a se comporta care face rău celor mai slabi. Uneori este inconștiență, alteori este chiar dorință. Oricum ar fi, este rău.

Personajul principal din Sfârșit de martie, Ovidiu, este un elev de liceu în clasa a X-a seral al unei școli din București. Acțiunea romanului este simplă: merge la școală, dă teze și extemporale, încearcă să învețe, discută cu colegi, prieteni, profesori, are probleme cu somnul, citește, vrea să scrie – dar nu prea poate, cumpără cărți – marea lui pasiune, își dorește să dea la facultatea de filologie ca să ajungă scriitor–, are dureri de cap – la propriu. Acțiunea se petrece în luna martie a anului 1979, la doi ani după cutremurul din 4 martie 1977. Dar, pe mine, nu acțiunea m-a acaparat, ci dialogul. Atât dialogul dintre unele personaje (în general Ovidiu în dialog cu alții), cât dialogul lui Ovidiu cu el însuși.

Ovidiu se pare că are o boală. Nu aflăm denumirea ei exactă, ci mai mult manifestările ei, ceea ce simte și trăiește el. Nu poate dormi și nu are poftă prea mare de mâncare. Din cauza că nu poate dormi, ia câteodată o pastilă. Dar după ce doarme doar câteva ore – uneori – sau chiar 12 ore – alteori – se trezește simțindu-se și mai rău decât înainte. Tot pentru că nu-i vine somnul, bea bere sau vin – nu exagerat –, fumează și stă astfel de multe ori să citească până la ora 5 dimineața. Apoi se trezește, își bea cafeaua, fumează și seara merge la școală. Are probleme cu școala. Îl doare capul înfiorător – de foarte multe ori și pentru perioade lungi de timp. Ia pastile ușoare, dar nu se simte mai bine. Are coșmaruri și unele obsesii. De asemenea, are dureri de stomac. Fumatul îl ajută, îl liniștește. Uneori are senzația de dezechilibru, că trebuie să se așeze sau să se rezeme de ceva sau cineva pentru că nu se mai poate ține pe picioare. Nu poate scrie – stă de multe ori ore întregi în fața unei foi albe fără să poată așterne niciun cuvânt pe ea. Are uneori un rău generalizat, în care nici țigările, nici cafeaua nu îl mai ajută, ci, din contră, îi amplifică starea de rău. Ovidiu spune că „își simțea capul golit, o senzație stranie, neplăcută, de paralizie psihică.” De câteva luni de zile, nu mai este în stare să facă niciun fel de efort.

Groaznic. Multe dintre aceste simptome sunt destul de comune, dar poate nu le avem toți pe toate deodată. De aceea, îmi dau seama ce greu îi era lui Ovidiu să trăiască cu toate aceste senzații inconfortabile.

Întrebarea pe care mi-o puneam mereu în timp ce citeam această carte era: care sunt cauzele stărilor lui Ovidiu?

Lui Ovidiu îi apar de multe ori flashbackuri, secvențe din trecut, de fapt din timpul cutremurului. Deși dormise în timpul cutremurului, de câte ori trece pe lângă celebrele blocuri care s-au prăbușit – Scala, Dunărea, Casata, Continental – își aduce aminte de acele zile, de poveștile auzite de la alții despre acele zile, dar mai ales, se gândește de multe ori la cei nouă scriitori care au pierit atunci. Și totuși, declanșatorul nu pare să fi fost cutremurul pentru că starea lui curentă ținea de vreo trei ani. Poate că aceste rememorări ale zilelor cutremurului îi întrețin starea sau poate chiar i-o agravează.

Pe de altă parte, are profesori cu mai puțin tact, care dau dovadă că nu prea știu pedagogie, sunt intransigenți și neînțelegători – Ovidiu le spune clar că nu poate învăța, dar puțini îl înțeleg și chiar îl umilesc în fața clasei cu întrebările sau afirmațiile lor –, unii sunt răi, chiar sadic de răi. Școala te obligă dacă nu să excelezi, măcar să suporți toate materiile, neînțelegându-se că unora le place matematica dar nu literatura, iar altora invers. Ce bine îl pot înțelege pe Ovidiu! Desigur, mai există câte un profesor deosebit, care-l înțelege pe tânărul cu probleme. Cred că fiecare dintre noi am avut parte și de un astfel de profesor cu suflet bun.

Alt motiv ar putea fi eșecul pornirii în viața lui de scriitor, la 16 ani, atunci când un manuscris scris de el a fost refuzat de o editură.

Să fie oare motivul stărilor lui faptul că viața tânărului adult este destul de complicată? Își spune de multe ori că se simte singur. Încearcă să-și facă prieteni, și chiar are câțiva. Încearcă să se apropie de fete și chiar reușește uneori. Dar, cu durerile lui de cap, de multe ori nu poate aprecia la adevărata valoare ceea ce are în jurul său.

Își spune: „Am ratat, viața mea e un șir de ratări, nu reușesc să fac nimic, sau când fac ceva e imediat anulat de un eșec. Atât mi-a mai rămas, fumatul și băutura.”

Vă las pe voi, dragi cititori, să vă faceți propria voastră părere despre ce provoacă stările de rău ale lui Ovidiu.

Pentru mine, această carte, Sfârșit de martie, ca și Borderline, este un semnal de alarmă tras în numele celor cu probleme care nu se văd la prima vedere, a celor care trăiesc cu dureri ascunse, care trăiesc uneori greu, cu blocaje mentale, dar care sunt ca și noi, oameni, de multe ori de mare valoare, care merită o șansă, merită ajutorul nostru, merită să fie tratați cu respect, fără să fie marginalizați.

Ca și Borderline, Sfârșit de martie de Nicolae Baltă este un roman care va fi apreciat de cei interesați de fascinanta minte omenească.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

https://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Nicolae+Baltă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s