Părerea mea despre… „Misteriosul caz de pe Castanilor numărul 5” de Daniel Cristian Dumitru, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

Craiova, 6 ianuarie 2006. Un apel anonim la numărul de urgență unu-unu-doi, puțin după miezul nopții. Apelantul, o voce feminină, lasă doar adresa: Strada Castanilor numărul 5.

Doi polițiști, de la un anumit serviciu, care se află la datorie în acea noapte, se deplasează la adresa menționată în apel. Găsesc o familie – mamă, socru, fiică – într-o casă veche cu etaj. Apelul a fost făcut de către tânără. Spune că i s-a părut că a văzut ceva straniu. După câteva minute de discuții, se ajunge la concluzia că a fost o alarmă falsă.

În dimineața aceleași zile, peste doar câteva ore, se primește la unu-unu-doi un nou apel. De data aceasta, faptul relatat este real: socrul, adică cel mai în vârstă membru al familiei, se sinucide.

Așa începe romanul Misteriosul caz de pe Castanilor numărul 5 de Daniel Cristian Dumitru. Și, așa cum se spune, o nenorocire nu vine niciodată singură. Așa și în acest roman, lucrurile neplăcute se cam țin lanț.

Misteriosul caz de pe Castanilor numărul 5 este un roman polițist cu nuanțe de paranormal și misticism, bazat pe fapte reale întâmplate în țară.

În același timp, acest captivant roman este și o incursiune în culisele actului polițienesc, a vieții polițiștilor în general, care sunt oameni ca și noi, unii cu mult umor, alții mai morocănoși, cu familii și copii, cu mame care trăiesc cu inimile cât un purice în timpul misiunii copiilor lor plecați la un serviciu care se dovedește de multe ori extrem de periculos.

Talentul scriitorului Daniel Cristian Dumitru este dovedit atât prin stilul narațiunii cât și prin modalitatea de creionare a portretelor personajelor. Unii parcă sunt schițați doar cu un creion, alții sunt pictați în culori vii cu o pensulă fină ca un penel.

Unul dintre polițiștii din roman are „darul de a fura amintiri”. Nu este vorba de lucruri materiale, ci de gândurile altora: poate retrăi amintirile acelora cu care intră în contact.

Dar asta nu înseamnă că nu există ceva asemănător și în realitate. Sunt destui polițiști care au acest dar, acest har: arta de a desluși gândurile și acțiunile oamenilor. Polițiști pasionați de munca lor de prindere a infractorilor, de a face dreptate, sacrificându-și de multe ori viața, sau în cel mai bun caz „doar” familiile, timpul liber, chiar căsniciile. Fac o meserie, majoritatea dintre ei, pentru care au o anumită înclinație, o pasiune specială.

După părerea mea, atât polițiștii pe care-i vedem pe stradă, cât și cei din umbră, cei care lucrează în culisele cazurilor complicate, cei care se confrunta cu pericole de tot felul – pe care unii dintre noi nici nu ni le putem imagina –, toți aceștia merită respectul nostru, al tuturor.

Așa cum nu mulți oameni pot fi arhitecți, aviatori, profesori, medici, avocați, muncitori care lucrează munci grele din punct de vedere fizic, zootehniști, frizeri, macaragii, arhitecți, graficieni, judecători sau altele (nu vreau să minimizez nicio altă meserie, dar nu le pot enumera aici pe toate; orice meserie își are riscurile și secretele ei și nu cred că este vreun om care ar putea spune că ar fi putut face orice meserie de pe lume), la fel nu mulți oameni pot fi polițiști care veghează la liniștea noastră. Cum ar fi o lume fără poliție? E foarte ușor să-i înjurăm, să spunem că sunt corupți, să-i etichetăm în fel și chip. Da, desigur că există și rău, ca peste tot. Corupția, fără îndoială, trebuie stârpită. Dar fără oamenii legii nu cred că se poate concepe, cel puțin în zilele noastre, lumea în care trăim. Pentru că o lume fără rău, fără răutate, fără hoți și infractori nu se întrevede încă la orizont.

Citeam recent undeva că în filmele și serialele de televiziune realizate în limba română polițiștii sunt în general luați în derâdere, sunt subiect de bătaie de joc. E păcat. În filme realizate în alte limbi, ca italiană sau engleză, din contră, se scoate în evidență munca neobosită pe care o duc, acțiunile axându-se mai mult pe succesele lor. Este poate și unul dintre motivele pentru care lumea, în general, este diferită în interiorul diferitelor granițe.

Romanul Misteriosul caz de pe Castanilor numărul 5, ca orice roman polițist bun, se citește în ritm alert, ținându-te mereu cu sufletul la gură, așteptând mereu să vezi ce se mai întâmplă și, bineînțeles, așteptând să vezi dacă presupunerile tale, ca cititor, ți se vor adeveri la final. Mărturisesc că am avut o bănuială încă din timpul citirii primelor pagini, care însă nu s-a adeverit deloc și cred că nici într-o sută de ani nu aș fi întrevăzut ceea ce s-a întâmplat până la final. Este meritul scriitorului Daniel Cristian Dumitru că nu ne lasă să deslușim de la început ceea ce se întâmplă de fapt în decursul acțiunii romanului.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

https://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Daniel%20Cristian%20Dumitru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s