Părerea mea despre… „Ultimul decembrie” de Nicolae Baltă, de la Editura Letras

În Ultimul decembrie de Nicolae Baltă, un tânăr absolvent de facultate, ajuns la vârsta de 30 de ani, scrie, la persoana I singular, un jurnal în primii ani de după 1989. Scriitorul spune că a ales „forma jurnalului continuat cu rememorarea”. Ne sunt prezentate fapte din timpul scrierii jurnalului, pentru ca de multe ori autorul să călătorească înapoi în timp și să ne prezinte fapte mai vechi.

Desigur, așa cum știm, despre Ultimul decembrie, cel din 1989, există încă multe întrebări fără răspunsuri. De asemenea, există multe așteptări care au fost înșelate. Autorul scrie: „Predominantă e dezamăgirea, alternând cu oarece speranțe și cu un optimism bizar.”

În haosul general, după un timp relativ scurt de la evenimente, din cauza unor diferențe de opinii, tânărul își pierde aproape toți prietenii. Încearcă însă să-și facă alții, cu precădere din „generația ’80”.

În acest jurnal scrie mai puțin despre starea sa fizică, dar, atunci când o menționează, spune că are o „stare de oboseală, de inerție. Perioade de agitație alternează cu altele de lâncezeală în cursul aceleiași zile.” Nu e de mirare. Lucrurile nu sunt deloc simple și plăcute.

După ce este repartizat ca stagiar la biblioteca unei școli, unde face o navetă obositoare, obține un transfer la o secție a unui minister, unde nu-i place ce lucrează pentru că nu are nicio legătură cu literatura. Se lovește foarte mult și deseori de birocrație, care continuă să fie prezentă și după 1989.

Cu toate acestea, descrie o serie de lucruri care mie mi se par pozitive. Este bucuros să constate că încep să apară cărți care fuseseră interzise, cărți ale „dizidenților” – care au publicat cărți în străinătate, și a celor de „sertar” – scrise, dar niciodată publicate.

Face pași însemnați pe cale profesională. Mai întâi, devine corector la o revistă care are și o secție literară. Apoi, în timp destul de scurt, devine „creator de revistă literară”, adică redactor la o a doua revistă, poziție la care a visat și care-i place. Ajunge astfel să aibă parte de trei transferuri în decursul a 11 luni. A pornit de jos, dar este acum optimist pentru că se regăsește în universul de care aparține și, printre altele, simte că știe cum va putea să scrie o carte.

De asemenea, un alt eveniment pozitiv este că se înscrie la doctorat. Este însă în dubiu în ceea ce privește alegerea conducătorului științific. Asta pentru că mentorul lui își schimbă orientarea politică iar tânărul este stupefiat și amărât de această turnură. Asta poate n-ar fi o mare problemă. Greutatea de care se lovește este marginalizarea și înlăturarea lui din anturajul profesorului.

Revin de multe ori în memoria personajului imagini dinainte de 1989 dar și din timpul evenimentelor din decembrie 1989. A fost pe străzi, a fost la Inter. Sunt file de istorie adevărată trăită de personajul principal al romanului Ultimul decembrie, descrise cu talent de scriitorul Nicolae Baltă.

Încă dinainte de a scrie acest jurnal, personajul principal constată că raportează „orice întâmplare amintită sau orice amintire, pur și simplu, la data de 22 decembrie 1989. Lumea, viața, timpul, în esență s-au împărțit pentru mine în două: «înainte» și «după»”. Cred că acest lucru ni s-a întâmplat multora mult timp după acea dată.

Autorul ne descrie frământări, intrigi, lupte interne și mașinațiuni surprinse în redacțiile revistelor literare și în lumea literară în general, dar și lupta pentru existență a lor – lipsa hârtiei de tipar fiind doar un exemplu.

Dar tânărul gândește pozitiv: își face planuri pentru a scrie cărți autobiografice – acesta fiind un domeniu care-l preocupă. Simte că acum le va putea scrie fără teamă.

Alteori are însă anumite tendințe negativiste, cum ar fi neîncrederea, îndoiala, nesiguranța.

Are uneori blocaje de scris, însă nu cedează, continuând să scrie de câte ori are prilejul. Spune că „a fost o experiență stranie să scriu despre incapacitatea de a scrie; fragmentele astea le consider printre cele mai izbutite «scrieri» ale mele […]: se poate scrie, așadar, inclusiv despre crizele morale care te frânează în actul de a scrie…”

Atinge puțin și subiectul medicamentelor. A renunțat de ceva timp la somnifere și nopțile-i sunt mai liniștite. Are însă vise ciudate, nu coșmaruri, dar vise neplăcute. Din nou, cred eu, nu e de mirare. Cei care au trecut prin asemenea evenimente, care au văzut ce au văzut, care au trăit ce au trăit, este cât se poate de normal să aibă uneori astfel de trăiri.

Câte s-au mai scris despre acele zile, despre zilele și anii care au urmat! Oare câte se vor mai scrie? Puse cap la cap, toate aceste scrieri ar trebui o dată și-o dată să determine adevărata istorie a acelor zile, așa cum a fost ea, că ne place sau nu, pentru a o lăsa ca moștenire generațiilor viitoare.

Un jurnal și în același timp o carte de memorii, Ultimul decembrie merită citită pentru faptele descrise despre acel decembrie 1989, și nu numai, pe care le aflăm de la un om care le-a trăit pe viu. Recomand cu drag atât această carte cât și pe toate celelalte scrise de scriitorul Nicolae Baltă.

Romanele Borderline și Sfârșit de martie se pot achiziționa de la Librăria Coresi:

Romanul Capătul nopții se poate achiziționa de la Editura Eikon:

Romanele Ultimul decembrie și Limanul Iluzoriu se pot achiziționa de la Editura Letras:

https://letras.ro/?s=Nicolae+Balta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s