Povestea continuă în Capătul nopții cu o altă perioadă din viața tânărului care ne povestește stările și trăirile lui. Cartea este construită ca un jurnal în care personajul principal descrie, la persoana I singular, provocările cu care se confruntă. Scurte eseuri de natură filozofică, citate din cărți pe care le citește, gânduri și memorii abundă în acest roman al scriitorului Nicolae Baltă.
Din nou, aceeași tendință: sus-jos, urcuș-coborâș. Dar există speranță, ceea ce este un lucru pozitiv: „Mă întreb «a câta prăbușire? », dar speranța nu se lasă alungată. Îmi spun de fiecare dată că nu se va mai repeta, că totul va fi de-acum în regulă, că nici un incident sau accident nu mă vor mai tulbura, dar pe ce se bazează, oare, siguranța aceasta, într-un fel bună, într-altul absurdă? Poate fi o credință oarbă, sau, mai degrabă, nădejdea firească?”
Tânărul se confruntă cu o mulțime de probleme și, în consecință, este nevoit să întrerupă o activitate la care a visat de foarte mult timp.
Are o mulțime de cărți în biblioteca personală, alese cu mare grijă timp de câțiva ani, dar, din nefericire, nu are puterea să citească, nu se poate concentra, gândindu-se:„ «…să ai atâtea cărți, să fii înconjurat de ele, și să nu poți citi o filă!… » «Drama mea»…” Acest regret revine de mai multe ori de-a lungul timpului: „Neputința aceasta de a citi e o dramă. Singura mea dramă, poate. Dar care distruge totul”.
Se confruntă nu numai cu probleme medicale, dar și cu multe altele de altă natură. De exemplu, este decepționat de schimbarea atitudinii unei persoane, neînțelegând cum „oameni care îți sunt prieteni «la bine», cum se spune, îți devin străini când dai de necaz? Ce îi face să se îndepărteze, adesea foarte rapid, de tine?” Acest sentiment este universal, cred eu.
De asemenea, este înconjurat de oameni care nu-l înțeleg și au tendința de a-l descuraja în ceea ce face. Se întreabă, justificat, ce motive au oare aceștia pentru o asemenea atitudine?
Un doctor îi spune că este în pragul unei psihoze și că trebuie să se interneze. Intră în panică. Știe foarte bine ce înseamnă internarea într-un spital, așa că refuză.
Activitățile zilnice sunt din ce în ce mai greu de urmat. Ascultă oameni vorbind dar îi percepe de parcă ar comunica într-o limbă străină. De aici până la reapariția stărilor depresive și anxioase nu este o cale prea lungă. Se simte din ce în ce mai obosit iar mintea îi este „golită și inertă”.
Așa cum este obișnuit de câțiva ani, perioadele nefaste sunt alternate de perioade în care se simte mai bine după ce urmează tratamente medicamentoase. Are un cerc de prieteni cu care se întâlnește la sfârșit de săptămână sau iese în oraș la diverse evenimente culturale și cu care se simte foarte bine. Din păcate, stările de ameliorare nu durează niciodată prea mult.
Simt în această carte o diferență față de perioadele anterioare ale personajului. Percepția mea este că se maturizează și gândește altfel, fiind de multe ori mai optimist. Își spune că „la urma urmei, am făcut tot ce am putut” și că „restul, toate cele cuprinse în intervalul acestor ani, s-a dus, aparțin trecutului și abia de îmi mai amintesc de ele. Uitarea e o mare calitate.” Cât adevăr!
Totuși, decepția sentimentală, despărțirea de o fată pe care a iubit-o și cred eu că o mai iubește, și-a pus amprenta pe starea lui. De asemenea, pregătirea pentru concursul de admitere l-a secat de energie. De multe ori abia se poate ține pe picioare. Activitatea intelectuală intensă, depusă cu mare pasiune, îl obosește nu numai fizic, ci și mental.
Medicamentele îl ajută, dar simte că totul este provizoriu, temporar. Multe dintre ele au efecte secundare. Știe că sunt toxice, dar nu poate fără ele. Apelează la ajutor de specialitate. Dar medicii îi prescriu mereu alte și alte medicamente, schimbându-i mereu tratamentul. Deși este conștient că starea lui s-a ameliorat în decursul ultimelor luni, simte că scăparea lui trebuie să vină din altă parte. Dar încă nu este pe calea cea bună.
Atunci când renunță la medicație, se simte un alt om, bucuros că poate din nou citi, lucra, mintea funcționându-i bine.
Ceea ce-l ajută foarte mult este scrisul. Scrie în paralel două romane. Uneori are spor, alteori nu, dar un lucru pozitiv este că face ce-i place: scrie.
Mai târziu însă, stările deplorabile revin. Cititul și scrisul sunt un chin. Uneori simte că-și pierde memoria sau nu reține ceea ce citește. Ce groaznic trebuie să fie această situație pentru tânărul care își dorește atât de mult să devină scriitor!
Cu asemenea stări vin și întrebările existențiale pe care și le pune. Ce va face? Cum se va descurca? Va trebui să renunțe la visul său? Își spune că nu a făcut nimic în viață, deși unii ar spune că nu are dreptate, având abia 22 de ani. Are peste o mie de cărți cumpărate și-și face probleme pentru că nu a citit atât cât și-ar fi dorit. Dar continuă, nu se dă bătut, ceea ce este de apreciat.
La un moment dat apare ideea psihoterapiei care ar putea înlocui tratamentul medicamentos. Povestea continuă în Borderline.
La fel ca celelalte cărți pe această temă (Borderline, Sfârșit de martie și Limanul Iluzoriu), Capătul nopții de Nicolae Baltă este un roman care va fi apreciat de cei interesați de fascinanta minte omenească. Eu recomand toate cărțile scriitorului Nicolae Baltă.
Romanele Borderline și Sfârșit de martie se pot achiziționa de la Librăria Coresi:
Romanul Limanul Iluzoriu se poate achiziționa de la Editura Letras:
https://letras.ro/?s=Nicolae+Balta
Romanul Capătul nopții se poate achiziționa de la Editura Eikon:
https://www.librariaeikon.ro/index.php?controller=search&df_cats=0&s=Nicolae+Balta
Codrin Paşca | Miscellaneous 