Părerea mea despre… „Muzeul amintirilor mele” de Marius Cicîrma, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

Astăzi este ieriul mâinelui sau, altfel zis, ziua de azi este ziua de ieri a zilei de mâine, nu-i așa?

În afara cazului în care citim povești științifico-fantastice, care se întâmplă (sau mai bine zis se vor întâmpla) în viitor, tot ceea ce citim este din trecut. Povești de dragoste, polițiste, file de istorie, politică, memorii, autobiografii sau orice altceva.

Îmi plac memoriile și autobiografiile. Poate am eu ceva, cred că nu sunt singurul, o înclinație, o plăcere de a citi despre viețile altora.

E drept, cel mai mult mi-ar fi plăcut să citesc despre cei din al căror sânge m-am născut. Există puține astfel de scrieri, dar pe cele câteva le prețuiesc enorm.

Memorii, amintiri, năzbâtii, meditație despre oameni, locuri și religie, dar și filozofie, eseuri, dorințe, scrise cu o mare dragoste pentru locurile natale din Delta Dunării, pentru oamenii cu care a crescut și pentru prietenii, colegii și rudele scriitorului, toate acestea sunt întâlnite în romanul autobiografic Muzeul amintirilor mele de Marius Cicîrma, o carte care-ți merge la suflet.

Sinceritatea, cuvintele – așa cum au fost ele spuse atunci demult – și inocența descrierilor dovedesc autenticitatea întâmplărilor rememorate cu atâta duioșie și dragoste de Marius Cicîrma.

Ceea ce trăim azi sau ce vom trăi mâine este influențat de ceea ce am trăit ieri. Cel mai important este că citind orice carte, retrăind, alături de autori, amintiri, pățanii, întâmplări, noi, cititorii, de fapt învățăm. În general, învățăm din experiențele noastre pozitive, din greșelile noastre, dar și din ale altora. Cineva spunea că viața e prea scurtă ca să învățăm numai din greșelile noastre, așa că cel mai bine este să învățăm din greșelile altora. Toți visăm la o viață mai bună. Deci, a citi, a vedea, a retrăi ceea ce au trăit alții, nu poate decât adăuga valoare propriei noastre vieți.

Marius Cicîrma ni se adresează atât de frumos: „Dragi prieteni și prieteni ai prietenilor mei, […] Fie ca aceste rânduri, indiferent pe ce vor fi scrise ele, să îți îmbogățească imaginația și creativitatea, așa cum și eu la rându-mi, am fost inspirat de tot ceea ce mă înconjoară. […] Rândurile pe care le vei parcurge, sunt o frântură a trăirilor din viața mea de acum, scrise sub îndemnarea unei tulburătoare neliniști de ale așterne pe hârtie.” Îți mulțumesc, Marius Cicîrma, într-adevăr ai produs o poftă de citit, de scris, și de a-mi aminti de propria-mi copilărie.

Mi-au plăcut mai multe povestiri, dar chiar cea de la debutul cărții, „Nunta din pod”, este atât de haioasă. Spune scriitorul: „Crescând mai măricel, cel mai mult mi-a plăcut să mă însor, făcând asta aproape în fiecare weekend, îndată ce se terminau obositoarele zile de școală.” Aceste „nunți” ale copiilor, organizate în general în podurile blocurilor, erau luate foarte în serios, micuții copiind toate cele pe care le vedeau la oamenii mari, cum ar fi nași, domnișoare de onoare, cavaleri de onoare, mâncare, muzicanți, dans, buchete de flori, lumânări, chiar și o rochie de mireasă autentică – furată de pe o frânghie unde fusese pusă la uscat de o doamnă –, continuând cu jurământul de la biserică, unde „ne juram credință unul altuia până la moarte, când de fapt, uniunea noastră dura doar atâta până când se tocmea o nouă nuntă…”, de obicei cam o săptămână.

Sunt amintiri atât de frumoase, la care cititorul participă cu melancolie și despre care autorul scrie: „Doar când îmi amintesc, mi se umple inima de bucurie și mi se umezesc ochii pentru toată inocența noastră de atunci și de acum. Ce păcat că n-are să mai fie și ce bucurie că a fost!

Ni se prezintă atât o scurtă istorie a comunei Pardina, adaptată după un valoros manuscris, cât și o vizualizare a unei viitoare comune Pardina, cu alei curate, parcuri, grădini, agricultură modernă, case albe și frumoase – cu acoperișuri tradiționale construite din stuf local, adevărate opere de artă –, o școală modernă, bibliotecă, biserică, oficiu poștal, tuneluri subterane, mii de turiști și, bineînțeles, Muzeul amintirilor mele, „o clădire futuristă multifuncțională confecționată tot cu materiale locale, dar care se integrează perfect în ansamblul UniBioDiversitate – Localitate. Adăpostește colecții de toate felurile și constituie Aula UniBioDiversității din Pardina.” Eu îi doresc din inimă atât lui Marius Cicîrma, cât și locuitorilor comunei lui natale, să-și îndeplinească toate aceste visuri cât mai repede cu putință.

Ce inițiativă extraordinară este această carte. Câtă iubire pentru locul natal emană din ea! Felicitări! Ce frumos ar fi ca fiecare dintre noi să scriem măcar câte puțin despre locurile natale. Puse cap la cap s-ar aduna material suficient pentru un uriaș un uriaș Muzeu al amintirilor noastre, al tuturor românilor.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

Un gând despre “Părerea mea despre… „Muzeul amintirilor mele” de Marius Cicîrma, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

  1. Buna ziua! O carte scrisa din dragoste,din suflet,din iubire de satul natal! Felicitari acestui mic scriitor,protagonistilor din carte,eu sunt una din ele si ma mandresc ca avem tineri, care au taria de a scrie ce au trait. O copilarie curata, frumoasa cu urcusuri si coborari. Un saludo!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s