Părerea mea despre… „Pași către plus sau minus infinit” de Laura Jamil Kay, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

Acțiunea din Pași către plus sau minus infinit de Laura Jamil Kay începe sumbru, într-un ospiciu, cu gândurile și descrierile unei paciente, personajul principal, care, în urma unui accident, se alege cu o amnezie aproape totală. Nu-și mai aduce aminte aproape nimic, nici cum o cheamă, dar nici nu mai știe să vorbească, așa că nimeni nu scoate o vorbă de la ea. Ți-e și teamă de ce vei putea citi în paginile ce urmează, pentru că nu e ușor să afli amănunte despre oameni loviți de soartă, care ajung în astfel de instituții.

Pe măsură ce continui, însă, ritmul se accelerează și îți dorești să citești cât mai repede, să se întâmple cât mai multe, să râzi cât mai mult. La prima vedere, este un umor negru. De multe ori îți vine să plângi pentru că-ți vine să râzi. Scriitoarea surprinde foarte bine situațiile acelea în care când ți-e lumea mai dragă se mai întâmplă câte ceva, iar de multe ori acel ceva nu este deloc plăcut.

Am descoperit la scriitoarea Laura Jamil Kay o imaginație, o tinerețe și un optimism pe care rar le-am întâlnit. Scrierile unui pacient, opt la număr, redate în prima parte a cărții, sunt semnificative în a-mi susține, cred eu, această părere. Niște situații și descrieri la care nu m-aș fi gândit nici într-o mie de ani.

Am citit această carte cu o mare plăcere. O plăcere pe care am asemuit-o cu cea a urmăririi, în unele după-amiezi liniștite de duminică, unor filme – comedii romantice difuzate pe un canal cu „filme vechi”, cum îmi place mie să-i spun – cum ar fi „Sunday in New York” (Duminică în New York) cu Jane Fonda și Rod Taylor sau „Pillow Talk” (Conversații în pat) cu Doris Day și Rock Hudson.

Îmi doresc să mai citesc cărți scrise de scriitoarea Laura Jamil Kay. Sper din inimă să mai scrie și să mai publice.

Azi este ultima zi a anului 2021, zi în care încă prețul fiecărei cărți de la Librăria Coresi este redus cu 20%. O carte este un cadou frumos pentru suflet.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

Laura Jamil Kay are și o pagină personală pe care scrie la fel de frumos și pe care o recomand, de asemenea, cu drag:

https://laurajamilkay.wordpress.com/

Vă doresc La Mulți Ani tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s