Părerea mea despre… „Suspendați între amintiri” de Mirela Brown, de la Editura Argonaut (https://www.editura-argonaut.ro/)

Această carte document, practic o autobiografie, Suspendați între amintiri, o carte masivă, în două volume, totalizând peste nouă sute de pagini, am primit-o în dar chiar de la scriitoarea Mirela Brown prin intermediul verișoarei ei, Maria Pop, o dragă prietenă de familie a noastră și colegă de liceu a mea. Vă mulțumesc din inimă amândurora. Am citit-o înainte… la sfârșitul lunii noiembrie.

Câteva amănunte despre autoare aflăm de pe coperta a patra a cărții: Mirela Brown este licențiată în jurnalism, are un master în multimedia, a lucrat în domenii diverse, cum ar fi sănătate publică, învățământ, consiliere expatriați sau media. A lucrat de asemenea ca voluntar în numeroase centre de îngrijire: paliativă, a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu dizabilități, a orfanilor, atât în România cât și în Kazahstan. Iar în Marea Britanie, țara în care se petrece Suspendați între amintiri, a lucrat în cămine de îngrijire a pacienților diagnosticați cu demențe și Alzheimer.

Impresionant. Chiar dacă citești numai acest scurt curriculum vitae rămâi impresionat de activitatea scriitoarei. Dar după ce citești această carte, stima, aprecierea și recunoștința pentru ceea ce a făcut și face Mirela Brown ajung la cote maxime.

Autoarea a avut prilejul să lucreze în mai multe țări. A fost plecată ani lungi și grei de acasă, din România, din Ardealul pe care-l iubim cu toții. Oriunde ar fi fost, dorul de țară, de locurile natale, de tradiții și de anii copilăriei era imens și a încercat mereu să-l atenueze muncind, scriind, ținând legătura cu cei de acasă, grădinărind ca acasă, gătind ca acasă. Oriunde ne-am afla, sângele românesc ne curge prin vine. Din aceste cuvinte se poate înțelege totul.

Este prea puțin să spunem despre Mirela Brown că a fost un simplu lucrător în aceste centre de îngrijire. Ea este o ființă care a muncit și trudit cât pentru zece vieți. S-a sacrificat pentru binele altora, a muncit pe salarii mici, dar a dat tot ceea ce a avut mai bun din ea pentru binele altora.

În Suspendați între amintiri sunt documentați doi ani de muncă ai scriitoarei în Marea Britanie. Cu toate împlinirile și satisfacțiile profesionale, totuși autoarea spune: „Colțul ăsta de lume e atât de frumos, atât de minunat! Dar mi se pare că prețul plătit pentru frumos e prea mare!”

Pe lângă fapte, întâmplări, descrieri ale pacienților, ale locurilor în care a trăit și muncit, cartea este îmbogățită cu gânduri, visuri, planuri, dorințe, descrieri ale iubirii pentru natură, dar și cu scurte eseuri, cum ar fi cel despre bătaia de joc a unei părți a omenirii în ceea ce privește mâncarea prea multă aruncată la gunoi. Toate acestea în contextul serviciului de 12 ore pe zi în condiții extrem de grele.

Citind această carte îți dorești să nu ajungi niciodată acolo unde au ajuns persoanele descrise de Mirela Brown: locuri ca aziluri sau case de bătrâni, boli ca demența sau Alzheimer. Din păcate, se pare că nu avem prea mare control asupra declanșării acestor boli crude. Cine e predispus? Nu se știu prea multe. Se presupune că aceste boli sunt ereditare… și-atunci la ce te poți aștepta?

Ieșim câteodată din tristețea pricinuită de comportamentul pacienților atunci când autoarea ne descrie măreția oceanului, când ne împărtășește sentimentele ce o stăpânesc acolo, clipele de libertate și fericire trăite alături de oamenii dragi ei.

Unul dintre „clienții” pe care i-a îngrijit și despre care scrie foarte mult în cele două volume ale cărții, Adam, era o personalitate deosebită, puternică, un om care avea perioade de luciditate și de normalitate, dar care trecea, deseori și foarte repede, în stări în care devenea de nerecunoscut, stări în care Mirela Brown trebuia să aibă mare grijă să nu fie rănită. Totuși, muzica era miracolul care-i făcea bine și autoarea a descoperit acest lucru lucrând cu Adam cu tact, imaginație, dedicație, pasiune și profesionalism.

Pentru mine, citirea acestei cărți îmi dă prilejul încă o dată să mărturisesc respectul și recunoștința pentru lucrătorii din acest fel de instituții sau a celor care au grijă de bolnavi chiar în casa lor. Vreau să menționez aici cât sunt de recunoscător celor care au avut grijă de Mama mea, care a avut șansa să rămână acasă, așa cum și-a dorit, și să nu fie izolată într-un astfel de stabiliment. Vă mulțumesc și nu vă voi uita niciodată.

Trebuie neapărat să subliniez și contribuția autoarei la cercetările care se fac pentru ameliorarea simptomelor acestor crunte boli de memorie, descriind atât de natural comportamentul bolnavilor, atât în rapoartele ei zilnice pentru acele instituții, cât și în această carte scrisă cu un talent deosebit. Ne dăm seama, dacă am fost cumva atât de ignoranți și nu am făcut-o până acum, ce viață grea au acești lucrători, îngrijitori, medici, asistenți, ce sacrificii enorme trebuie să îndure, greutăți pe care noi, cei de rând, nu cred că ni le putem imagina. A trăi printre acești bolnavi nu este deloc ușor sau plăcut, ci din contră, este inimaginabil de împovărător.

Suspendați între amintiri este o carte tristă, deși autoarea încearcă aproape pe fiecare pagină să ne așeze un zâmbet pe buze. Uneori reușește și cu noi cititorii, așa cum de multe ori reușește să-i binedispună pe cei care-i îngrijește. Dar, pentru mine cel puțin, a fost de multe ori un zâmbet amar. Cartea te face să realizezi ce nedreaptă este viața cu unii dintre noi, cu oameni care au fost normali, au avut meserii frumoase, au fost adevărați profesioniști, au fost apreciați și iubiți pentru lucrurile pe care le-au făcut până să se îmbolnăvească. Oameni care ajung, însă, din cauza acestor nimicitoare boli, niște epave, niște oameni ciudați, violenți uneori, uituci până la exasperare, cu comportamente de copii, extrem de răutăcioși și care uneori se comportă fără nicio judecată.

Și te mai face să te întrebi: oare cum vei deveni și tu la vârsta lor? Oare te vor ocoli sau te vor lovi și pe tine aceste boli? Așa cum au lovit-o și pe Mama? E groaznic și numai să te gândești la asta. Așa că… trebuie să trăim fiecare clipă, fiecare minut, oră și zi, atât cât încă mai putem. Trebuie să ne bucurăm pentru ce și pentru cine avem azi. Pentru că mâine… nu se știe.

Așa cum și eu m-am întrebat pe parcursul citirii cărții, o face și Mirela Brown de mai multe ori: „De ce? De ce fac eu oare asta?” Răspunsul este simplu pentru ea, dar greu de înțeles pentru unii. Vă las pe voi, dragi cititori, să-l descoperiți.

Nu vreau să termin aceste rânduri înainte de a cita apelul scriitoarei către noi, cei din „afară”: „Vă invit smerit să nu-i uităm pe cei ce suferă de «boala uitării»! Să nu-i uităm pe cei ce uită! Să învățăm împreună să îi compătimim pe cei ce au nevoie de ajutor. Nu putem schimba lumea, dar putem, cu certitudine, să schimbăm atitudini.”

Vreau să închei cu două cuvinte care însumează ceea ce simt eu pentru autoarea acestei valoroase cărți: Respect și Recunoștință.

Cartea se poate achiziționa de la Editura Argonaut (https://www.editura-argonaut.ro/) și o recomand cu drag tuturor interesați să intre în lumea celor care uită fără să și-o fi dorit vreodată:

https://www.editura-argonaut.ro/search/node/mirela%20brown

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s