Am primit aceste trei cărți de la o prietenă de familie și le-am citit cu drag. Nu sunt ușor de citit, dar categoric merită citite.
Oliver Sacks a fost un medic neurolog și romancier care a scris multe cărți pe care le pot citi și oameni care nu sunt de specialitate.
„Omul care își confunda soția cu o pălărie” a stat la baza unei opere și a unui celebru spectacol de teatru.
Primul sentiment, extrem de egoist, pe care l-am avut pe măsură ce citeam această carte a fost bucuria că trăiesc și că nu sunt bolnav. De asemenea m-am gândit mereu la mama mea.
Apoi, sentimentul mi-a migrat la unul de respect pentru medici, în general, și în special pentru cei care se ocupă cu mintea și creierul omului: neurologi, psihiatri, psihologi.
Cele 24 de povestiri din carte sunt despre tot atâția pacienți, fiecare cu o altă personalitate și cu o altă problemă neurologică. Ne sunt prezentate, cu un talent literar deosebit, poveștile adevărate ale unor oameni, diverși și diferiți, scrise pe baza anamnezelor (conform DEX: totalitatea datelor pe care medicul le obține interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei, etc.) pacienților întâlniți și tratați în decursul experienței clinice a medicului Sacks.
Este o foarte bună carte pentru cei pasionați de neurologie și de funcționarea minții omului. Studenți, medici, dar și oameni de rând, curioși ca mine, vor găsi un anumit interes în aceste povestiri. Cartea se citește greu în anumite părți pentru că are date medicale, dar foarte ușor atunci când autorul povestește despre pacienți, despre manifestările și evoluțiile lor.
Este interesant că anumite cazuri au fost ameliorate cu tratamente neinvazive, ceea ce-ți oferă o doză de optimism. Mintea umană este atât de complicată. Cred că nimeni nu o cunoaște în întregime. Și cred că mai sunt foarte multe de descoperit despre ea.
Printre multe altele, Oliver Sacks ne arată cât de greșit îi privim pe semenii noștri, dar mai ales pe cei cu probleme neurologice: le vedem și măsurăm doar defectele, în loc să vedem și să interpretăm ceea ce au bun, pozitiv și normal acești bolnavi care, în anumite privințe, sunt chiar mai buni și mai deștepți decât omul de rând.
„Fluviul conștiinței” este o culegere de 10 eseuri despre ramuri diverse ale științei, cu povești despre Darwin, Freud și mulți alți oameni care și-au dedicat viața cunoașterii umane.
Cu puțin înainte să se stingă, Oliver Sacks a lăsat manuscrisul acestei cărți prietenilor lui pe care i-a rugat să se ocupe de publicarea cărții. Așa cum ne este dezvăluit pe coperta a patra, aceste eseuri „pot fi citite în același timp ca o introducere și ca o concluzie la opera acestui mare gânditor și om de știință al vremurilor noastre – o încercare de a înțelege ce anume ne face oameni”.
Creierele noastre care „au o sută de miliarde de neuroni, fiecare cu peste o mie de conexiuni sinaptice” sunt atât de complicate, atât de greu de înțeles, dar oameni ca Oliver Sacks și-au adus o contribuție importantă la deslușirea lor. Și mai e mult, mult de lucru.
Un capitol foarte interesant, despre „imperfecțiunea memoriei”, începe cu această constatare: „În 1993, apropiindu-mă de șaizeci de ani, am început să trăiesc un fenomen curios – apariția spontană în minte, nesolicitată, a unor amintiri timpurii, amintiri care stătuseră inactive mai bine de cincizeci de ani.” Am făcut o pauză și imediat m-am gândit la mine, la mintea mea, și mi-am dat seama că mie nu mi se întâmplă încă acest fenomen. Oare e bine să mai aștept? Sau risc ca, înainte de a pune pe hârtie ceea ce mai știu, să uit și mai mult pe măsură ce vor trece anii. Numai timpul îmi va da răspunsul la această dilemă – asta bineînțeles numai dacă voi mai fi în stare să realizez că am primit acest răspuns.
Compusă din patru eseuri scrise în ultimii doi ani de viață, „Recunoștință” este o scurtă autobiografie-testament, o scrisoare de bun rămas a lui Oliver Sacks în care ne spune cât de recunoscător și de mulțumit este pentru tot ceea ce a realizat în viață. Este o carte foarte tristă, dar care îți provoacă până la urmă un sentiment de împlinire și de împăcare cu ceea ce suntem noi, oamenii.
Cel mai bine este să citez din nou: „Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea. Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.”
Cărțile se pot achiziționa de la editura Humanitas:
Codrin Paşca | Miscellaneous 