Mamelon. În seara asta să nu pleci este un roman istoric care descrie greutățile și tragediile prin care a trecut satul românesc, și implicit țăranii români, de-a lungul ultimilor multe decenii, începând cu al doilea război mondial.
Mamelon este denumirea dealului care veghează satul copilăriei lui Mihai – personajul principal –, Faraoani, din județul Bacău. Mihai își vizitează locurile natale. Dealul este tot acolo. Nu toți oamenii însă. Deapănă amintiri cu alții și își aduce aminte de vremurile dragi ale copilăriei. De exemplu, rememorează permisiile de la Școala de Ofițeri din București, când revenea în sat și cu toții îl admirau. Mihai povestește de asemenea câteva dintre pățaniile năstrușnice întâmplate de-a lungul copilăriei lui.
Moartea celor dragi, colectivizarea, luarea cu japca a bunurilor materiale ale țăranilor pentru a fi folosite în comun, sunt tragedii greu de descris și poate greu de înțeles de către generațiile actuale. Mihai descrie durerea pricinuită de schimbarea, în rău, a locurilor natale. Oameni plecați, mulți în afara granițelor. Unii însă s-au întors pentru că nu au putut trăi fără gustul acela special al „mămăligii acoperită cu ștergar”.
O parte importantă a cărții este bazată pe un document istoric de mare valoare: jurnalul soldatului Maer Dumitru, un fiu al satului Faraoani. Scrisorile și cele 107 cărți poștale scrise în timpul războiului sunt nestemate file de istorie. Fotografii ale originalelor acestor scrieri sunt prezentate în voluminosul album de la sfârșitul cărții.
Deși era staționat tot în Moldova, veștile – trimise prin scrisori și cărți poștale –, circulau cu greu. Foametea, mizeria, bolile puteau să-l dărâme foarte ușor, dar a rezistat. Cel mai greu de suportat era însă dorul pentru părinți și soție, care-i măcina sufletul.
După aceea, ordinul de îmbarcare pentru a merge pe front a venit ca un trăsnet. „Ostași. Vă ordon, treceți Prutul” alături de armata germană.
Soldatul Maer Dumitru a ținut de asemenea un jurnal în care își nota locurile în care era staționat dar și muncile pe care le făcea, de exemplu lucratul la adăposturi pentru tunuri.
De asemenea, scriitorul Iosif Roca citează și câteva scrisori – printre care și ultima din scurta lui viață –, ale unui soldat de 21 de ani, Francisc Banioș, cu care Maer Dumitru s-a întâlnit la o fabrică de postav din Buhuși. A scris mamei, sorei și cumnatului său.
Eu cred că avem nevoie de multe astfel de cărți. Istoria adevărată se poate scrie numai cu fapte adevărate, trăite de oameni care au trăit în acele vremuri. Oameni simpli, dar atât de curajoși, rezistenți și puternici.
Mult respect pentru scriitorul Iosif Roca pentru această carte document. Și, nu în ultimul rând, mult respect pentru cei care și-au dat viața în războaiele neamului românesc. Nu trebuie să fie uitați niciodată!
Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag, alături de toate celelalte cărți scrise de scriitorul Iosif Roca:
Codrin Paşca | Miscellaneous 