Părerea mea despre… „Monica” de Marius Negoiță

Într-un sat din jurul Buzăului, Monica, absolventă de liceu, care însă nu a luat încă bacalaureatul, trăiește împreună cu sora ei și cu mama și tatăl fetelor într-o gospodărie tipică satului românesc. Ceea ce, sper eu, nu este tipic însă, sunt abuzurile psihice și uneori fizice pe care le suportă mama și Monica din partea tatălui ei. Este dureros ceea ce se întâmplă, dar este meritul scriitorului Marius Negoiță că reușește să zugrăvească atât de bine, în culori sumbre, momente din viața familiilor în care „cântă cocoșul”, cum se spune în popor.

Avem de-a face cu o personalitate care se poartă diferit nu numai cu familia, în funcție de cantitatea de alcool ingurgitată, dar se poartă complet diferit în afara ei. O fi vorba de personalitate dublă, tulburare bipolară, sau nici una nici alta, nu pot să spun eu, un simplu cititor. Dar cert este că bărbatul, care este un poștaș mereu plecat de acasă, „era un om respectuos și foarte corect, care vorbea puțin și-și vedea de treaba lui, fără să plimbe vorba prin sat.” Probabil că așa credea el că trebuie să se poarte din moment ce, pe de altă parte, „avea și o amantă, de care doar el credea că nu știe nimeni.” În opinia autorului, „asta nu-l scădea în ochii nimănui”, pentru că „pentru un bărbat, era în firea lucrurilor să mai calce strâmb din când în când. Altfel n-ar mai fi bărbat.”

Marius Negoiță este un excelent povestitor care, mi se pare mie, îți aduce aminte de Ion Creangă. Oamenii satului, dar și satul în sine, cu animalele lui, cu văile și dealurile ce-l înconjoară, cu drumurile de țară, cu stâna bunicului și multe altele sunt descrise cu un talent de netăgăduit.

Povestea începe în vacanța de vară de după terminarea liceului, atunci când Monica, pentru că picase examenul de bacalaureat, are de învățat pentru a-l da din nou în sesiunea din toamnă. Dar, fiind tânără, nu poate sta doar în casă și se întâlnește cu prieteni și colegi. Se ajunge la o poveste de dragoste cu năbădăi, ca să scriu cel mai nedureros cuvânt care-mi trece acum prin minte. O iubire oarbă, de neînțeles pe alocuri. Ceea ce trebuie să realizăm și să învățăm, citind și acest roman, este că abuzul de orice fel trebuie oprit cât mai repede cu putință, înainte de a fi prea târziu.

O constatare a Monicăi m-a pus serios pe gânduri: „Învățase că oamenii nu puteau fi împărțiți în oameni răi și oameni buni, ci toți sunt câteodată buni, altădată răi și, de cele mai multe ori, depinde de tine să-i faci într-un fel sau altul.” Cred că s-ar putea scrie o carte întreagă pe baza acestui citat.

Romanul îl citești foarte ușor, foarte repede, nu-l poți lăsa din mână, are dialoguri multe, descrieri pitorești ale vieții de la țară, dar, pe de altă parte, este și un roman pe care-l citești cu sufletul îngreunat, lovit, rănit. Monica este un roman trist, dar plin de învățăminte, pe care ar trebui să-l citească foarte mulți oameni.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand tuturor, fie ei bărbați sau femei, adolescenți sau oameni maturi:

https://www.librariacoresi.ro/shop?search=marius+negoiță

Monica este promovată și pe o platformă deținută de scriitorul Marius Negoiță, https://cartidecarti.ro/, unde mai puteți vedea și alte cărți, nu numai românești, și a cărei misiune este: „Avem nevoie să citim, pentru că fiecare carte bună înseamnă cel puțin o altă viață trăită. Ne ajută să ne regăsim, să ne recunoaștem, trăindu-i pe alții. De aceea, cred că misiunea noastră este să vă oferim cărțile care să vă ajute să trăiți. Mai mult, mai intens, mai adevărat.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s