Aceasta este singura carte, din acest prim set al meu de cărți citite de la Librăria Coresi, scrisă de un autor străin, pe care, ca să-l prezint, îmi este cel mai simplu să citez din minunata prefață scrisă de doamna Prof. dr. Irina Grigorescu Pană: „David Malouf este unul dintre cei mai importanți scriitori australieni contemporani, autor de romane, povestiri, poezie, eseuri, memorialistică, teatru și librete de operă, câștigător al unor prestigioase premii internaționale și australiene de literatură și una din vocile cele mai importante ale culturii în lumea anglofonă”.
O viață imaginară este, așa cum îi spune și titlul, un exercițiu de imaginație făcut de David Malouf. Se știe din istorie că poetul Ovidiu, care a trăit în imperiul roman, a fost exilat la Tomis, pe malul Mării Negre, dar nu se știe exact motivul pentru care a fost trimis în pribegie.
În cartea lui David Malouf, primul popas al lui Ovidiu este într-un micuț sat, numit Tomis, care, scrie autorul, „constă din o sută de colibe făcute din nuiele împletite și noroi, cu acoperișuri de paie și cu podeaua din noroi bătucit acoperit cu trestii. Fiecare colibă are o curte împrejmuită de un gard și un staul unde animalele pot fi aduse și instalate pentru iernat. Iarna mâncăm și dormim în odaia spațioasă de deasupra staulului, pe bănci de lemn deasupra unui strat de turbă care arde încet. Vara se folosește și restul casei și eu am o cameră proprie, cu o masă joasă pentru scris și o saltea de paie curate.” O descriere excelentă, așa cum sunt toate din această carte, a unei locuințe de la începutul erei noastre.
În asemenea condiții, Ovidiu duce o viață simplă, între oameni simpli. Dar, în primele lui zile acolo, Ovidiu spune: „Nu am cuvinte să descriu cât de groaznice sunt zilele și nopțile în acest loc.” Loc unde se simte izolat de lume, și unde, pentru că nu cunoaște deloc limba băștinașilor, nu vorbește cu nimeni, simțindu-se ca și un om mut.
În toată tristețea lui, Ovidiu descoperă odată o floare de mac stacojie în mijlocul unui lan de grâu sălbatic, o pată de culoare în tot cenușiul ce-l înconjurase până în acel moment. Beat de bucurie, dansează, strigă și își aduce aminte de viața lui din trecut. Simte că acest mac a readus primăvara în sufletul lui.
David Malouf descrie cu un talent deosebit obiceiurile locale, printre care și ritualul dinaintea unei partide de vânătoare de căprioare la care participă și Ovidiu. Oamenii formează un cerc, se discută, se mănâncă lapte prins îndulcit cu o miere neagră, se cântă, se fac glume. Apoi se pleacă la vânătoare, fiecare având ca mijloc de deplasare câte un cal. Se merge spre munți, unde, odată ajunși într-un loc anume, se execută un ritual de pomenire al călăreților plecați și neîntorși.
La vânătoarea de căprioare, Ovidiu crede, sau poate are doar iluzia, că a văzut un Copil sălbatic care trăiește singur printre animalele sălbatice din pădure. Este oare acest copil real, este oare chiar copilul Ovidiu? O mare parte a cărții se concentrează pe acest copil. Vă las pe voi, dragi cititori, să îl descoperiți. Mie mi-a plăcut povestea lui.
O viață imaginară este o carte, cred eu, despre trăirile și dramele prin care trece un exilat (sau emigrant), dar și despre adaptabilitatea lui la orice condiții – cât de grele ar fi ele, diferite de cele de acasă –, în locuri cu totul și cu totul diferite decât cele în care a trăit întreaga lui viață anterioară, dar unde are norocul să găsească prieteni chiar mai buni decât a avut vreodată acasă. Ovidiu se schimbă, începe să priceapă limba locurilor, astfel că poate înțelege poveștile bătrânului cu care împarte coliba în care locuiește, amintindu-și astfel cu plăcere viața de acasă. De asemenea, crede că va putea scrie chiar și poezii în limba locurilor care l-au adoptat. Începe să-i placă locurile unde este obligat să trăiască, deși sunt mult mai anoste decât cele de acasă.
Cred că sunt mulți oameni plecați din locurile natale care se vor recunoaște în sentimentele, gândurile și trăirile lui Ovidiu în exilul lui de la Roma la Tomis. Închei cu un alt citat concludent, după părerea mea: „Și așa s-a făcut că a început să îmi revină în amintire copilăria. Nu așa cum mi-o aminteam înainte, ci într-o formă mai clară, așa cum a fost într-adevăr. Și de asta trecutul meu așa cum mi-l amintesc acum, mă uimește în mod continuu. E ca și cum s-ar fi întâmplat altcuiva și acum mi se dă un trecut nou care mă duce, când îl parcurg, la un prezent în care apar întrupat din nou, cu un nou sine.”
Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:
Codrin Paşca | Miscellaneous 