O pisică (albă) sparge un vas în care proprietarul nu știa că sunt ascunse o scrisoare și două fotografii vechi. Având câteva indicii, doi tineri pornesc pe urmele scrisorii și a fotografiilor pentru a încerca să afle istoria ce se ascunde în spatele lor.
Acțiunea din ADN-ul minciunii nu se desfășoară cronologic. Romanul scriitoarei E. E. Leyma, deși nu foarte lung, te întrebuințează. Te face să citești mai rar – cel puțin așa a fost în cazul meu–, te face să gândești, să-ți pui întrebări, să revii la pasaje anterioare. Narațiunea alternează nu numai din privința personajului care „vorbește”, dar și din privința momentului desfășurării întâmplărilor. Prezentul alternează cu întâmplări mai vechi, iar suspansul este la cote maxime. Romanul te ține cu sufletul la gură și nu poți să-l lași din mână nici măcar când adormi cu el în brațe, cu degetul arătător folosit ca semn de carte, la 2 dimineața, cu lumina aprinsă, sau după serviciu, obosit din cauza lipsei somnului din noaptea precedentă.
Descrierile sunt extraordinare. Te simți parcă ești într-un scenariu de film, descris cu multe amănunte și cu un talent deosebit. Mie mi-a plăcut, printre multe altele, modul în care, stând într-un aeroport, unul dintre personaje descrie oamenii ce i se perindă prin față. Cum își imaginează, doar după aparențele fizice, viața fiecăruia, fără să cunoască nimic despre ei.
Dar nu numai descrierile mi-au plăcut. Prin vocile personajelor, E. E. Leyma spune niște adevăruri indubitabile. Ca să exemplific, cel mai bine este să citez din roman.
Un gând care nu are legătură cu starea actuală, dar care mi-a plăcut pentru că este motivațional, cred eu: „De cât timp nu am mai plecat nicăieri? De cât timp stau închisă ca o pasăre într-o colivie de aur. De când mi-am lăsat viața deoparte ca un film plictisitor pus pe pauză, care așteaptă cuminte ca cineva să apese butonul de play? În speranța că măcar continuarea va fi interesantă.”
Și încă un citat, despre ceva drag mie: „Muzica, dacă îi dai voie, îți pătrunde în suflet și detectează printr-o putere necunoscută până și rănile cele mai profunde pe care încerci să le ascunzi în spatele unor zâmbete false. Nu poate să le vindece, dar face durerea mai suportabilă. Ca o doză de morfină care îți amorțește corpul și te ajută să adormi.”
Se spune că orice în viață se repetă, dar pe un alt nivel. În ADN-ul minciunii, cred eu, un cerc se închide, tot așa, la un alt nivel. Dar câte dureri și suferințe sunt presărate până la final! O poveste încâlcită, dar frumoasă, care în opinia mea ar merita să fie un bestseller. ADN-ul minciunii de E. E. Leyma este unul dintre romanele mele preferate citite până acum în viața mea.
Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:
Codrin Paşca | Miscellaneous 