Când eram mic nu mi-a plăcut să citesc prea mult. Să scriu nici atât. Omul se mai schimbă.

Îmi aduc aminte şi acum de manualul de Citire de clasa I. Primele silabe, primele cuvinte, apoi „Mama are mere”.

Mama mea a încercat mereu să-mi insufle plăcerea de a citi. Deşi îi era extrem de greu, ne cumpăra zeci de cărţi. La chenzină şi salariu le plătea. Cu greu. De la ea am respectul pentru cărţi, de la a nu le îndoi, până a respecta autorul, editura, şi tot ce ţine de o carte.

De scris nu am fost nici atât atras. Era o teroare pentru mine când mi se cerea să scriu compuneri la şcoală. Scriam cu greu jumătăţi de pagină. Mama mă mai ajuta, deşi, corect, voia să mă chinui eu şi să scriu ceea ce simt şi pot eu. Totuşi, îmi plăcea gramatica. Îmi plăcea să scriu corect. O foarte bună profesoară de limba româna din şcoala generală, doamna Sabău, şi-a pus şi dumneaei amprenta pe dezvoltarea mea.

O primă revelaţie a fost la bacalaureat. Unul dintre subiecte a fost despre Mihail Sadoveanu. Eu care nu citisem prea mult, dar îmi aminteam totuşi de Dumbrava minunată, cu Lizuca şi Patrocle, am scris câteva pagini pe acest subiect. Nici acum nu ştiu cum am reuşit. Dar am scris şi atunci, ca şi acum, tot ce simţeam. Sunt un om simplu şi scriu simplu. Nu folosesc cuvinte mari, nu pentru că le-am uitat ci pentru că nu le-am ştiut niciodată. În general îmi plac lucrurile simple, mai puţin complicate. Revenind la bacalaureat, am luat 8 la limba română, o notă foarte mare pentru mine la acea oră.

Apoi, după terminarea liceului, influenţat de cineva (îţi mulțumesc…), am început să citesc, de la poezie la proză si jurnale. Interesante mi se mai păreau. Nu am citit cât mi-aş fi dorit nici până la ora actuală. Sunt atâtea cărţi clasice pe care nu le-am citit. Îmi pare rău, dar acum citesc mai mult cărţi contemporane şi mai ales ştiri de pe internet (din păcate nu mă pot lăsa de acest obicei).

Ultima oară când am fost în ţară am cumpărat vreo duzină de cărţi. Diferite. De la dezvoltare personală la Dalai Lama, de la Mircea Cărtărescu la Marian Godină, de la cărţi cu reţete vegane la o carte despre studiul China, şi încă vreo 2-3 diverse (miscellaneous). Nu, nu mă reprezintă toate. Chiar dacă am putea parafraza un proverb şi am putea spune „Spune-mi ce cărţi citeşti ca să-ţi spun cine eşti”, eu totuşi cred că citim nu numai pentru că ceva ne reprezintă. Citim pentru că vrem să vedem ce au scris şi alții, ce au gândit alţii. Iar eu, acum, în acest caz, am avut o sete de a citi în româneşte, sete ce mi-am potolit-o deja citind toate acele cărţi cumpărate anul acesta în ţară. Sigur, nu chiar toate, nu am citit chiar toate reţetele din cele 3 cărţi de bucate, dar le-am răsfoit. Pe restul însă le-am citit. Ca întotdeauna, sunt atât de entuziasmat de pozele din cărţile de bucate încât îmi spun că voi face multe dintre ele. Dar am multe asemenea cărţi din care nu am făcut încă nicio reţetă. Îmi zic mereu că măcar o reţetă de aş face din fiecare carte, cartea şi-ar scoate banii pentru că oricum nu costă mai mult decât o masă la restaurant. O să mai încerc.

Citesc mai ales iarna. Nu ştiu de ce, dar e clar că lumina soarelui, sau de fapt cât timp este lumină afară, mă influenţează. Nu era aşa mai demult, dar acum, la vârsta asta, aşa este. Vara la ora 9 seara sunt de multe ori încă pe-afară, uneori la tenis, alteori la plimbare. Iarna însă sunt în pat. Şi la lumina discretă dată de un bec, care acum ceva timp era de viitor dar care a picat în dizgraţie deoarece conţine mercur, citesc sau uneori recitesc cărţi. De multe ori mă ia somnul. Şi apoi mă trezesc în miezul nopţii şi mai citesc până readorm.

Nu prea de mult timp, am cochetat şi cu ideea de a scrie o carte, două. Ha, ha. Mai bine fără. Câteva idei am avut, dar cineva ar trebui să le pună şi în practică, să adauge, să înflorească. Oricum, dacă ar fi să transcriu de exemplu tot ce am scris mai demult nefolosind caractere româneşti, ar însemna să o iau practic de la capăt. Cred ca mi-ar lua mai mult timp decât mi-a luat originalul. Sau dacă ar fi să transcriu tot ceea ce am scris cu stiloul, ohoho, păi mi-ar lua şi mai mult. Aşa că rămâne aşa: nu voi intra în galeria marilor scriitori clasici.