Mă gândesc la zilele noastre: ce zgârcită e istoria scrisă a omenirii până azi. Mai întâi nişte desene pe pereţi în peşteri, apoi scrieri dăltuite în pietre. Săracii arheologi, cât a trebuit şi încă mai trebuie să sape după unele lucruri străvechi şi apoi să le pună cap la cap ca să încerce să desluşească ceva-ceva din istoria străbunilor.

Apoi au apărut cărţile, dar ce puţine, cred eu, comparat cu cât se scrie în zilele noastre (din ce în ce mai puţine cărţi fizice, tipărite, dar mai mult conţinut pe internet). Până să avem calculatoare şi internet (nici nu a trecut prea mult timp de când am avut primele calculatoare, 18-20 de ani), majoritatea informaţiei era cuprinsă în cărţi, ziare şi reviste, toate tipărite pe hârtie.

Acum cu google avem totul la îndemână. Ce este cu totul diferit însă este modul de a căuta. Înainte mergeam la bibliotecă, găseam întâi cartea pe care o doream cu ajutorul indexelor, acele cartonaşe aşezate una după alta în sertăraşele acelea lungi, unele scrise cu migală de mână, unele cu maşina de scris. Apoi luam cartea cu noi, sau o primeam în sala de lectură, şi eram norocoşi când cartea avea un index la sfârşit cu ajutorul căruia puteam căuta termeni de interes. Dacă nu avea, trebuia ori să citim tot, ori să răsfoim.

Acum google caută peste tot, nu numai într-o carte. Peste tot în oceanul de informaţie. Informaţie ce pur şi simplu explodează, se dezvoltă logaritmic. E din ce in ce mai multă. Google încă face faţă.

Google-ul din zilele noastre este însă un „mic copil” sau (ca să folosesc şi eu limbajul străzii, o exprimare nouă pentru mine dar pe care o văd tot mai des) un „pistol cu apă” faţă de ce omul de peste o sută-două, sau poate mai mulţi ani, va avea la îndemână.

Dacă va avea norocul ca informaţia să nu fie ştearsă cu ocazia unui „blackout” (întreruperea totală a alimentării cu energie electrică), omul viitorului va avea la îndemână o cantitate de informaţie inimaginabilă pentru noi cei de azi. Google-ul viitorului va trebui să fie nu numai un motor de căutare, care să-i returneze milioane de pagini în mai puţin de o secundă, dar va trebui să fie o chestie mult mai inteligentă decât motorul de căutare de azi care să facă analize şi rapoarte, să trieze informaţia, să îi prezinte într-o frază-două ceea ce oamenii din ziua de azi au scris în sute de cărţi sau mii de pagini de pe internet.

Contribuţia mea la oceanul informaţional al viitorului, sperând că nu se va şterge niciodată, este acest loc, dar nu numai, poate şi cele câteva articole de specialitate la care am contribuit, poate şi teza mea de masterat, poate şi cele câteva mii de email-uri care le-am scris sau încă le mai scriu (şi care ştim cu toţii că sunt stocate undeva). Mai sunt si câteva mii de pagini de jurnal şi scrisori scrise însă pe hârtie, care nu cred că vor fi vreodată transferate în format digital.

Aşadar, poate unul din oamenii viitorului, în căutările lui pe Super-Google, va da vreodată şi peste măcar o poză sau o frază sau măcar o propoziţie de-a mea. Iar eu mă simt bine şi mândru (ce modest sunt!) încă de pe acuma pentru că măcar pentru o secundă i-am acaparat atenţia. Iar dacă fiecare dintre noi ar contribui cu măcar o secundă la viaţa câte unui om din viitor, atunci ar trebui să fim fericiţi pentru că împreună vom acapara poate un minut-două din viaţa lui. Iar el, poate ne va fi recunoscător. Aşa că, prin orice scrieţi, orice faceţi, să vă gândiţi că aveţi o amprentă cât de mică pentru viitorul oamenilor.