Părerea mea despre… „Culorile” de Irina Nei, de la Editura Coresi (Librăria Coresi)

Cutume, obiceiuri nescrise, diferențe sociale, diferențe etnice, tradiții, gura lumii și câte și mai câte pot sta în calea dragostei dintre doi oameni. Avem atâtea exemple în jurul nostru sau în cărțile pe care le citim. Povestea de dragoste din Culorile de Irina Nei nu face notă discordantă. Romanul acesta este o cronică a unei povești de dragoste dintre doi oameni diferiți, care, după unii, nici măcar nu ar fi avut voie să-și spună mai mult decât un simplu „Bună ziua” atunci când se văd pe stradă.

Dar, uneori, în cele mai fericite cazuri, dragostea nu ține cont de influența mediului înconjurător. Acolo unde este dragoste, judecățile (strâmbe) ale oamenilor nu-și au locul și cei doi își construiesc povestea cu delicatețe și curaj.

Culorile este un jurnal scris de-a lungul unui an. Irina, personajul principal, se destăinuie propriului ei caiet drag, atât când îi este greu, cât și atunci când are motive de fericire. Relația ei cu jurnalul este una specială. Îi „vorbește” ca unui bun prieten în care are încredere, cu care împărtășește tot ceea ce trăiește, căruia îi destăinuie cele mai intime gânduri. Iar modul în care i se adresează jurnalului este emoționant: „Dragul meu jurnal”, „Bună, jurnalul. meu!”, „Dragule jurnal, bună!”, „Seară bună, jurnalul meu”, „Salve! Ce faci, iubitule?”, sau „Bună, confidentul meu drag!”.

Departe de casă, Irina duce dorul copiilor și celor dragi. Lucrează din greu, pe alte meleaguri, pentru o viață mai bună. Îi place tot ceea ce vede în jur, tot ceea ce este deosebit de ceea ce știe de acasă. Își găsește liniștea în comunitate și se îndrăgostește de un om deosebit. Dragostea lor rămâne secretă. În afară de cei doi, doar jurnalul Irinei știe despre iubirea lor, el fiind cel căruia eroina i se confesează cu încredere.

O carte frumoasă, o poveste de dragoste frumoasă, care ar trebui să ne deschidă ochii și care ar trebui să ne învețe că trebuie să dăm o șansă oricui pe lumea asta, indiferent de ceea ce credem noi că e bine sau rău. Binele sau răul și-l asumă cei implicați. Noi trebuie să-i înțelegem, să nu-i judecăm și să-i lăsăm să hotărască chiar ei înșiși pentru viața lor, să-i lăsăm să se iubească așa cum și-o doresc ei.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

https://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Irina+Nei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s