Este surprinzător să afli că scriitoarea Maya Ivona avea 14 ani la apariția cărții ei de debut, o culegere de proză scurtă, Cântecul meu.
Reflecții, gânduri, filozofie. Sunt fascinat de ce poate scrie la 14 ani Maya Ivona. Eu la vârsta asta nu citeam nici forțat, scriam greu o compunere, jucam fotbal și mă plimbam cu bicicleta toată ziua. Rândurile scriitoarei emană, cum e și normal, atâta tinerețe, copilărie, visare, încât nu ai cum să nu devii și tu, cititorul, tânăr, măcar cu sufletul. Și totuși, scrierile ei sunt atât de mature încât te gândești ce va urma oare. Eu îi doresc să urmeze multe altele. Să mai scrie, să mai publice!
Micro povestirile ei sunt întrebări, gânduri și constatări personale despre iubire, dor, vară, mare, muzică, scris, animale de companie, visuri, prietenii, viață, moarte, planuri de viitor, viitor în general, dar mai ales prezent. Îndemnuri la acțiune, la trăirea vieții în adevăratul ei sens.
Maya Ivona debordează de o tinerețe molipsitoare (ce bine ar fi dacă numai tinerețea s-ar „lua” de la unul la altul). Cântecul meu este o invitație la un spectacol de gală numit „Plăcerea de a trăi”.
Maya Ivona este o mare iubitoare de Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen și multe altele, probabil influențată de tatăl scriitoarei (respectele mele pentru tatăl scriitoarei), trupe ce erau în vogă atunci când eu aveam vârsta ei.
Eu am citit prea repede această carte, deși chiar am încetinit puțin ritmul meu normal de citire. Dar o astfel de carte trebuie reluată, recitită, învățată, mestecată îndelung și apoi înghițită.
Dragă Maya Ivona, am să pun aici mai multe citate decât pun eu de obicei la gândurile mele despre cărțile pe care le citesc. Vreau să „țip” și eu către cei care sper eu că vor citi aceste rânduri, fie ei tineri, foarte tineri, din generația ta, dar și mai puțin tineri și chiar mai în vârstă, pentru ca să-i determin să citească Cântecul meu. „Țip” pentru că această carte ar trebui s-o citească fiecare om normal din lume. Dragi cititori, merită! Credeți-mă! Asta e părerea mea sinceră.
Nu știu ce să aleg, sunt atât de multe citate pe care aș dori să vi le împărtășesc. Mă voi limita doar la câteva, poate prea multe, dar care merită citite.
„Noi tinerii, avem prostul obicei de a râde de oamenii în vârstă și de problemele lor, dar nu realizăm că, peste ani, vom fi în aceleași situații.”
„Ne-am născut goi. Apoi am crescut și au apărut oameni să ne astupe goliciunea. Să ne iubească, să ne rănească, să ne lărgească zâmbetul pe față, să ne zgârie pe suflet, adânc, până la sânge, sau să ne mângâie. De născut ne-am născut goi, acum suntem prea încărcați. Încărcați cu gânduri, cu oameni, bucurii și suferințe. Încărcați cu amintiri, zile și nopți.”
„Trăim doar o dată, dar dacă trăim cu adevărat, e de ajuns doar o dată. O dată și cea mai frumoasă dată.
„Nu știi cât mai ai de stat pe aici, așa că nu îți irosi viața. Spune ce simți, afirmă-te, totul sau nimic. Dansează, cântă, țipă, râzi. Mergi acolo unde îți dorești. Cumpără rochia aia pe care ți-o dorești atât de mult. Nu urma regulile altora orbește. Ia-ți un câine. Fugi la mare. Joacă-te chiar dacă nu mai ai 5 ani. Și cel mai important, visează. Orice ar fi, oricum ar fi, nu uita să visezi.”
„Cred că fericit cu adevărat ești atunci când nu mai știi, când uiți, când doar ești, fără urmele trecutului, fără griji sau alte cele. Când doar ești, în clipa aia. Clipa ta.”
„Nu suntem perfecți. Cred că, mai degrabă, suntem defecți. Dar îmi place atât de mult să fiu defectă. Îmi place așa mult să trăiesc, să simt viața chiar dacă sunt abia la începutul acesteia. Să trec prin ea, să învăț, să greșesc, să râd, să plâng, să fiu fericită, să mă dau cu capul de pereți, să îmi fie frică, să îmi înving fricile, să fiu eu, versiunea mea de defectă perfectă. Tu ești versiunea ta de defect perfect. El e versiunea lui de defect perfect. Și toți suntem versiuni de perfecțiune în defecțiune sau de defecțiune în perfecțiune.”
„Lumea se transformă în ceva ce nu-mi place. Oamenii buni dispar, suntem atrași într-o lume în care nu mai avem timp nici să respirăm, în care nu mai avem nimic din ce ne dorim. Ne mințim că suntem fericiți, când de fapt ne transformăm pe zi ce trece în roboți. Voi nu vedeți că totul se distruge? Devenim ceea ce ne e frică să fim. Suntem răi, bolnavi, cruzi, împrăștiem ura oriunde. Suntem nemulțumiți, vrem mai mult, mai mult, mai mult și mai mult. Nu avem niciodată ce ne dorim și nu facem nici cel mai mic efort să obținem ce vrem. Nu suntem singuri, ne-am însingurat. Nu mai știm să trăim, nu mai știm să ne iubim, să ne împrietenim, să fim sinceri, să fim noi. Am uitat cum să fim fericiți.”
„Am transformat frumusețea vieții în superficialitate și bătaie de joc. Cândva erau cele mai pure lucruri din lumea asta, acum sunt tabu. […] Noi, oamenii, am urâțit totul, până și ținutul de mână. Și când te gândești că totul era atât de simplu…”
„Sunt oameni care nici la 50 de ani n-au înțeles mare lucru din lume și nu i-au prins sensul. Oameni care și-au irosit viața pe lucruri mărunte și mascate, fără să se întrebe vreodată nimic. Oameni care doar au făcut, fără să se întrebe ce fac.”
„Vorbim prea mult și facem prea puțin. Vorbim despre viață și uităm să o trăim. Ai un vis, dar nu faci nimic pentru el, acum, aici. Acum nu realizezi, dar într-o zi o să îți pară rău. Dacă tot îți pasă atât de mult de viitor, gândește-te la asta. Gândește-te la viitorul trist și înecat în regrete de care vei avea parte, deoarece n-ai avut curaj, ai lăsat totul pe mâine, din nou pe mâine, pe răspoimâine și tot așa, până când mâine n-a mai existat. Până când mâine a fost pentru alții, dar nu și pentru tine.”
„Singurătatea e cel mai oribil și deopotrivă cel mai prețios lucru pe care îl avem. […] Ne-am născut singuri, nu ne-am legat de nimeni. Până și mamele noastre ne vor părăsi cândva. Dar noi vom rămâne veșnic aceiași și nu putem să ne părăsim corpurile. Apreciază-te. Învață-te. Iubește-te. Singurătatea e singura constantă din viața noastră.”
„Nu sunt scriitoare, nici model, nici blogger, nici actriță. Eu doar țip. Se pare că la asta mă pricep cel mai bine. Pe lângă asta, mai există ceva ce iubesc enorm de mult. Iubesc să fiu fericită. Am toate motivele să o fac, și tu la fel, doar că încă nu le-ai găsit. Țipă în continuare, crede-mă că funcționează.”
Maya Ivona țipă pentru ca s-o auzim cu toții. Pentru că așa se întâmplă de multe ori: nu auzim șoaptele sau vorba bună, trebuie să se țipe la noi!
„Am scris despre vară de atâtea ori, despre ei de și mai multe ori, dar până la urmă, am scris despre ce m-a făcut fericită. Despre ce altceva să scrii, dacă nu despre asta?”
Maya Ivona, în numele cititorilor tăi, te rog frumos scrie, scrie, scrie! Și, mai presus de orice, fii fericită!
E prea lung, dar aș fi vrut să pun și un citat din „Cum s-a născut marea”. Vă las pe voi, dragi cititori să descoperiți aceste gânduri, dar și multe altele ale scriitoarei Maya Ivona din romanul ei de debut Cântecul meu.
La final, scriitoarea ne spune: „Simt că am spus tot ce aveam de zis și totuși mai sunt atâtea de zis. Nu-i nimic. Am o viață întreagă să vă spun tot ce am pe suflet.” Și apoi ne „amenință” plăcut: „Și țineți minte un lucru. Încă n-ați văzut nimic.” Eu, cel puțin, abia aștept următoarele scrieri ale ei.
Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:
Codrin Paşca | Miscellaneous 