Cărţi

28 decembrie 2016

Când eram mic nu mi-a plăcut să citesc prea mult. Să scriu nici atât. Omul se mai schimbă.

Îmi aduc aminte şi acum de manualul de Citire de clasa I. Primele silabe, primele cuvinte, apoi „Mama are mere”.

Mama mea a încercat mereu să-mi insufle plăcerea de a citi. Deşi îi era extrem de greu, ne cumpăra zeci de cărţi. La chenzină şi salariu le plătea. Cu greu. De la ea am respectul pentru cărţi, de la a nu le îndoi, până a respecta autorul, editura, şi tot ce ţine de o carte.

De scris nu am fost nici atât atras. Era o teroare pentru mine când mi se cerea să scriu compuneri la şcoală. Scriam cu greu jumătăţi de pagină. Mama mă mai ajuta, deşi, corect, vroia să mă chinui eu şi să scriu ceea ce simt şi pot eu. Totuşi, îmi plăcea gramatica. Îmi plăcea să scriu corect. O foarte bună profesoară de limba româna din şcoala generală, doamna Sabău, şi-a pus şi dumneaei amprenta pe dezvoltarea mea.

O primă revelaţie a fost la bacalaureat. Unul dintre subiecte a fost despre Mihail Sadoveanu. Eu care nu citisem prea mult, dar îmi aminteam totuşi de Dumbrava minunată, cu Lizuca şi Patrocle, am scris câteva pagini pe acest subiect. Nici acum nu ştiu cum am reuşit. Dar am scris şi atunci, ca şi acum, tot ce simţeam. Sunt un om simplu şi scriu simplu. Nu folosesc cuvinte mari, nu pentru că le-am uitat ci pentru că nu le-am ştiut niciodată. În general îmi plac lucrurile simple, mai puţin complicate. Revenind la bacalaureat, am luat 8 la limba română, o notă foarte mare pentru mine la acea oră.

Apoi, după terminarea liceului, influenţat de cineva (îţi multumesc…), am început să citesc, de la poezie la proză si jurnale. Interesante mi se mai păreau. Nu am citit cât mi-aş fi dorit nici pâna la ora actuală. Sunt atâtea cărţi clasice pe care nu le-am citit. Îmi pare rău, dar acum citesc mai mult cărţi contemporane şi mai ales ştiri de pe internet (din păcate nu mă pot lăsa de acest obicei).

Ultima oară când am fost în ţară am cumpărat vreo duzină de cărţi. Diferite. De la dezvoltare personală la Dalai Lama, de la Mircea Cărtărescu la Marian Godină, de la cărţi cu reţete vegane la o carte despre studiul China, şi încă vreo 2-3 diverse (miscellaneous). Nu, nu mă reprezintă toate. Chiar dacă am putea parafraza un proverb şi am putea spune „Spune-mi ce cărţi citeşti ca să-ţi spun cine eşti”, eu totuşi cred că citim nu numai pentru că ceva ne reprezintă. Citim pentru că vrem să vedem ce au scris şi altii, ce au gândit alţii. Iar eu, acum, în acest caz, am avut o sete de a citi în româneşte, sete ce mi-am potolit-o deja citind toate acele cărţi cumpărate anul acesta în ţară. Sigur, nu chiar toate, nu am citit chiar toate reţetele din cele 3 cărţi de bucate, dar le-am răsfoit. Pe restul însă le-am citit. Ca întotdeauna, sunt atât de entuziasmat de pozele din cărţile de bucate încât imi spun că voi face multe dintre ele. Dar am multe asemenea cărţi din care nu am făcut încă nici o reţetă. Îmi zic mereu că măcar o reţetă de aş face din fiecare carte, cartea şi-ar scoate banii pentru că oricum nu costă mai mult decât o masă la restaurant. O să mai încerc.

Citesc mai ales iarna. Nu ştiu de ce, dar e clar că lumina soarelui, sau de fapt cât timp este lumină afară, mă influenţează. Nu era aşa mai demult, dar acum, la vârsta asta, aşa este. Vara la ora 9 seara sunt de multe ori încă pe-afară, uneori la tenis, alteori la plimbare. Iarna însă sunt în pat. Şi la lumina discretă dată de un bec, care acum ceva timp era de viitor dar care a picat în dizgraţie deoarce conţine mercur, citesc sau uneori recitesc cărţi. De multe ori mă ia somnul. Şi apoi mă trezesc în miezul nopţii şi mai citesc până readorm.

Nu prea de mult timp, am cochetat şi cu ideea de a scrie o carte, două. Ha, ha. Mai bine fără. Câteva idei am avut, dar cineva ar trebui să le pună şi în practică, să adauge, să înflorească. Oricum, dacă ar fi să transcriu de exemplu tot ce am scris mai demult nefolosind caractere româneşti, ar însemna să o iau practic de la capăt. Cred ca mi-ar lua mai mult timp decât mi-a luat originalul. Sau dacă ar fi să transcriu tot ceea ce am scris cu stiloul, ohoho, păi mi-ar lua şi mai mult. Aşa că rămâne aşa: nu voi intra în galeria marilor scriitori clasici.

Istoria viitoare

26 decembrie 2016

Mă gândesc la zilele noastre: ce zgârcită e istoria scrisă a omenirii pâna azi. Mai întâi nişte desene pe pereţi în peşteri, apoi scrieri dăltuite în pietre. Săracii arheologi, cât a trebuit şi încă mai trebuie să sape după unele lucruri străvechi şi apoi să le pună cap la cap ca să încerce să desluşească ceva-ceva din istoria străbunilor.

Apoi au apărut cărţile, dar ce puţine, cred eu, comparat cu cât se scrie în zilele noastre (din ce în ce mai puţine cărţi fizice, tipărite, dar mai mult conţinut pe internet). Până să avem calculatoare şi internet (nici nu a trecut prea mult timp de când am avut primele calculatoare, 18-20 de ani), majoritatea informaţiei era cuprinsă în cărţi, ziare şi reviste, toate tipărite pe hârtie.

Acum cu google avem totul la îndemână. Ce este cu totul diferit însă este modul de a căuta. Înainte mergeam la bibliotecă, găseam întâi cartea pe care o doream cu ajutorul indexelor, acele cartonaşe aşezate una după alta în sertăraşele acelea lungi, unele scrise cu migală de mână, unele cu maşina de scris. Apoi luam cartea cu noi, sau o primeam în sala de lectură, şi eram norocoşi când cartea avea un index la sfârşit cu ajutorul căruia puteam căuta termeni de interes. Dacă nu avea, trebuia ori să citim tot, ori să răsfoim.

Acum google caută peste tot, nu numai într-o carte. Peste tot în oceanul de informaţie. Informaţie ce pur şi simplu explodează, se dezvoltă logaritmic. E din ce in ce mai multă. Google încă face faţă.

Google-ul din zilele noastre este însă un „mic copil” sau (ca să folosesc şi eu limbajul străzii, o exprimare nouă pentru mine dar pe care o văd tot mai des) un „pistol cu apă” faţă de ce omul de peste o sută-două, sau poate mai mulţi ani, va avea la îndemână.

Dacă va avea norocul ca informaţia să nu fie ştearsă cu ocazia unui „blackout” (întreruperea totală a alimentării cu energie electrică), omul viitorului va avea la îndemână o cantitate de informaţie inimaginabilă pentru noi cei de azi. Google-ul viitorului va trebui să fie nu numai un motor de căutare, care să-i returneze milioane de pagini în mai puţin de o secundă, dar va trebui să fie o chestie mult mai inteligentă decât motorul de căutare de azi care să facă analize şi rapoarte, să trieze informaţia, să îi prezinte într-o frază-două ceea ce oamenii din ziua de azi au scris în sute de cărţi sau mii de pagini de pe internet.

Contribuţia mea la oceanul informaţional al viitorului, sperând că nu se va şterge niciodată, este acest loc, dar nu numai, poate şi cele câteva articole de specialitate la care am contribuit, poate şi teza mea de masterat, poate şi cele câteva mii de email-uri care le-am scris sau încă le mai scriu (şi care ştim cu toţii că sunt stocate undeva). Mai sunt si câteva mii de pagini de jurnal şi scrisori scrise însă pe hârtie, care nu cred că vor fi vreodată transferate în format digital.

Aşadar, poate unul din oamenii viitorului, în căutările lui pe Super-Google, va da vreodată şi peste măcar o poză sau o frază sau măcar o propoziţie de-a mea. Iar eu mă simt bine şi mândru (ce modest sunt!) încă de pe acuma pentru că măcar pentru o secundă i-am acaparat atenţia. Iar dacă fiecare dintre noi ar contribui cu măcar o secundă la viaţa câte unui om din viitor, atunci ar trebui să fim fericiţi pentru că împreună vom acapara poate un minut-două din viaţa lui. Iar el, poate ne va fi recunoscător. Aşa că, prin orice scrieţi, orice faceţi, să vă gândiţi că aveţi o amprentă câd de mică pentru viitorul oamenilor.