Ediția tipărită librariacoresi.ro:
http://www.librariacoresi.ro/shop/product/dragoste-la-a-mia-vedere-roman-1520
Ediția digitală iBookSquare.ro:
http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-499-6
Ediția digitală Google Play:
https://play.google.com/store/books/details?id=wuHgDwAAQBAJ
Cei care mă cunosc, știu foarte bine că, în școală, era mare lucru dacă reușeam să scriu o jumătate sau maximum o pagină la compuneri. După aceea însă, ceva s-a schimbat.
Scriu de foarte mult timp. În general, am scris jurnal și scrisori. În ultimii ani, aici, am scris și gânduri, întâmplări sau peripeții.
În iarna dintre anii 2016 și 2017, am încercat să scriu o scurtă poveste inventată. Am scris vreo cincizeci de pagini, dar a fost ceva prea îndrăzneț, așa că nu mi-a plăcut. Mi-am zis apoi că aș putea rescrie ceea ce am scris până atunci și chiar aș putea adăuga și altele. Zilele scurte și nopțile lungi, plimbările, uneori lungi, care au urmat după acel moment în care mi-am spus că pot scrie o istorisire mai lungă, parcă mă inspirau la fabulație. De multe ori dialogam singur, uneori scriam mici pasaje pe telefon. Nopțile, când îmi veneau idei, le scriam pe hârtie.
Așa s-a născut o poveste de vreo 190 de pagini, poveste ce-mi plăcea mie să spun că este ca un șnur fără noduri. Dar nu am terminat-o. Aș mai fi avut, credeam eu atunci, vreo zece pagini ca s-o închei. Nu am făcut-o, am lăsat-o baltă.
Am avut apoi tentative de a o încheia în fiecare dintre anii ce au urmat. În ultimele zile ale lui 2019 și apoi toată luna ianuarie a lui 2020 am scris zilnic, serile și la sfârșit de săptămână.
Așa s-a născut ceea ce am spus eu că este o carte, o poveste. Și pentru că tot îmi place mie să fac analogii, vă voi spune cum am scris-o.
Gândiți-vă că am avut câteva zeci de construcții din piese Lego, terminate până la ultima piesă și așezate pe rafturi. Ele reprezentau toată viața mea. La un moment dat am hotărât că am nevoie de acel spațiu pentru altceva. Am desfăcut bucată cu bucată fiecare construcție și am depozitat fiecare piesă într-o găleată mare. După ce am terminat, am văzut că găleata era departe de a fi umplută. Atunci, am adăugat și alte ”piese”, tot ce am mai găsit prin casă sau prin curte, bucăți mai mici sau mai mari din diverse materiale, chiar și orez, fasole și altele. Apoi le-am amestecat cu mâna. După prima iterație, mi-am scos mâna din găleată și m-am simțit unsuros. Fiind cam întuneric, nu îmi dădusem seama că găleata era murdară cu o amestecătură de unsoare și nisip, ceva tare grețos. Înnebunit, ca să mai dreg busuiocul, am adăugat și o pungă mare de zahăr cubic, niște apă, suc, orice am crezut eu că e bine. Apoi, după încă o amestecare strașnică, mi-am luat cana mea preferată de cafea, am imersat-o în compoziția mea din găleată și am scos-o plină ochi. Am depozitat piesele pe o tavă. Unele piese erau imaculate, nu se lipise nimic de ele. Altele erau mânjite de acea amestecătură neplăcută, iar printre orificiile altora se blocaseră mici bucăți de zahăr. Interesant a fost că doi omuleți Lego, unul cu părul bălai iar altul cu părul negru și scurt, au ieșit de acolo împreună, blocați, ținându-se parcă de mână. Unul din ei era destul de murdar, dar avea lipită de el și o cantitate însemnată de zahăr. Am aranjat, cu grijă, fiecare bucățică pe tavă, cu cei doi în mijloc. Unele piese se potriveau, două-trei, altele erau piese răzlețe. Am așezat tava în fața unei oglinzi în care mă puteam vedea.
Și așa, privind piesele acelea și, uneori, privindu-mi în oglindă scălâmbările sau mutrele ce le făceam, am început să scriu.
Sunt câteva postări de pe site-ul meu pe care le-am pus și în carte. Mi s-au părut că se potrivesc.
După ce am terminat-o, Iza a fost primul meu cititor. Mi-a propus s-o trimit la un concurs al unei edituri. Apoi, am trimis informații despre carte la alte 26 de edituri din țară. Am primit unele răspunsuri automate, altele de la oameni adevărați, câteva refuzuri imediate (de exemplu o editură cunoscută mi-a spus că nu mai publică autori români… ceea ce m-a uimit). Dar am primit oferte de publicare de la două edituri. Am acceptat-o pe cea mai bună din toate punctele de vedere, pe cea a editurii Coresi. Le mulțumesc și pe această cale Doamnei Michiela Poenaru și Domnului Vasile Poenaru pentru această unică experiență ce o trăiesc.
Așa că, după timpul promis, cartea a intrat la tipografie. A fost publicată deja și se poate cumpăra online. Ar fi trebuit să aibă loc o lansare la care să particip și eu fizic, dar, din cauza restricțiilor, nu se mai poate așa ceva. Poate va avea însă loc o lansare online.
Știu, ”țara arde și baba se piaptănă”, așa se potrivește cartea mea în această perioadă. Dar așa s-a nimerit și pentru mine e o realizare deosebită, o chestie pe care o faci o dată în viață, este ceva ce încă tot nu-mi vine să cred că s-a întâmplat, așa că am vrut să vă împărtășesc și vouă despre ea.
Dacă voi avea măcar 10-15 cititori cât am avut eu maximum la postările mele de aici, voi fi mulțumit. Și-mi voi spune că a meritat. Dar, dacă mă gândesc mai bine, pot spune că a meritat oricum, pentru că mi-am dovedit mie însumi ceva: că atunci când îți dorești ceva, poate lua mult timp, dar dacă vrei, dacă insiști, dacă perseverezi, acel vis se poate realiza. Ceea ce vă doresc și vouă tuturor.
Codrin Paşca | Miscellaneous 