Să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…

Unele lucruri mă încurajează. Unele lucruri mă descurajează să mai scriu. Unele persoane mă încurajează. Altele mă descurajează. Şi-atunci stau şi mă întreb: să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…? Nu, nimeni nu mi-a zis direct în faţă să nu mai scriu. Dar parcă simt ceva. Că ceea ce scriu nu e întotdeauna bine. Aşa am fost eu mereu, un suspicios, un om care întoarce pe toate feţele orice. Dar cu suspiciunile mele n-am dat greş de multe ori. Am dat însă de multe ori greş când am spus sau scris ceva. Am ştiut că scrisul într-un … Continuă să citești Să mai scriu, să nu mai scriu, să mai scriu…

O îmbrăţişare de neuitat

În anul 2000, din aprilie până la sfârşitul lui decembrie, am lucrat în Azerbaidjan. Ai mei au venit acolo pentru patru săptămâni să-şi petreacă concediul alături de mine. „Duminică, 16 iulie 2000. Ora 7.56. Au sosit iubiţii mei. Nu voi uita niciodată cum Ionuţ, după ce m-a văzut de dincolo de o uşă glisantă, a fugit spre mine (Iza nu terminase cu vama) şi m-a luat de gât şi s-a strâns de mine. Eu l-am ridicat şi am stat aşa strânşi câteva minute. Of ce a crescut. În 3 luni şi jumătate se simte diferenţa. Visasem acum o zi două, … Continuă să citești O îmbrăţişare de neuitat

Tughederu’

[Notă: M-am gândit mult de tot dacă să scriu sau nu această notă, dar de multe ori, chiar dacă îţi acorzi destul de mult timp să iei o decizie, până la urmă rămâi cu intenţia iniţială. Aşa că iată ce am vrut să spun înainte să citiţi cele de mai jos: Probabil că cei care mă cunoaşteţi foarte bine, ştiţi deja că în public, cel puţin, nu-mi place şi nu mi-a plăcut vreodată să vorbesc cu cuvinte nepotrivite, ca să le spun aşa. M-am simţit ciudat mereu când în preajma mea, copil fiind, sau şi cu alte ocazii, se vorbea … Continuă să citești Tughederu’