În anul 2000, din aprilie până la sfârşitul lui decembrie, am lucrat în Azerbaidjan. Ai mei au venit acolo pentru patru săptămâni să-şi petreacă concediul alături de mine.
„Duminică, 16 iulie 2000. Ora 7.56. Au sosit iubiţii mei. Nu voi uita niciodată cum Ionuţ, după ce m-a văzut de dincolo de o uşă glisantă, a fugit spre mine (Iza nu terminase cu vama) şi m-a luat de gât şi s-a strâns de mine. Eu l-am ridicat şi am stat aşa strânşi câteva minute. Of ce a crescut. În 3 luni şi jumătate se simte diferenţa. Visasem acum o zi două, şi am şi plâns cu adevărat în timpul visului, că spuneam plângând cuiva că Ionuţ nu mai e bebeluş, aşa de tare a crescut”.
Ionuţ avea atunci 5 ani şi jumătate. Mi-e atât de dor de acea îmbrăţişare…
Codrin Paşca | Miscellaneous 
Multumesc pentru tot ceea ce publici aici iar eu am posibilitatea sa citesc. Te pup cu mult drag.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc mult de tot Maria.
ApreciazăApreciază
Am rămas datoare cu o ….îmbrățișare! Băiatul meu Vlad, care e sufletul meu , iubirea mea si cel mai frumos , frumos din viața mea ( recunosc si declar ) mi a spus odată ceva despre o îmbrățișare: mama îmbrățisarea asta este ca tu sa nu poti pleca ! Si crede- ma ca asta a fost principalul motiv pentru care eu nu am plecat.Si atunci mi am amintit ca prima data cind mi a părut rau ca timpul trece asa de repede , a fost cind nu am mai putut sa il iau in brațe.Dar toate îmbrățișările ne au ținut loc mai apoi de dor , de alint si le am folosit si pe pot de glume sa ne ascundem sensibilitățile cind deja eram mari.Mama si acum imi spune cind ma vede :imi era dor sa te string tare, tare. Asa ca eu va imbratisez acum pe toti trei si va transmit ginduri bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-a impresionat până la lacrimi îmbrăţişarea lui Vlad. Mă bucur din inimă că ai aşa un băiat şi aşa o mamă. Vă îmbrăţişez şi eu cu drag pe toţi trei.
ApreciazăApreciază